Să înţelegem corect competiţia

Competiţia are potenţialul să declanşeze tot ce este mai bun în noi, dar şi tot ce este mai rău.

De-a lungul timpului competiţia a jucat un rol important în evoluţia umană şi continuă să aibă această valenţă în multe domenii de activitate. Sportul este o bună modalitate de a explora potenţialul şi limitările competiţiei. În altă ordine de idei, sportul ne ajută să identificăm abordările cele mai eficiente privind competiţia. Printr-o abordare corectă, competiţia poate declanşa dorinţa de a excela, de a ne realiza propriul potenţial. În lipsa unei tratări corecte a dorinţei de excelenţă, competiţia poate genera probleme. Natura comparativă a competiţiei ne poate face uşor egoişti, critici, invidioşi şi răi atunci când ne confruntăm cu rivalii noştri. Aceste trăiri pot interfera cu concentrarea şi abilitatea noastră de a evolua la potenţialul maxim. Se poate trece foarte uşor de la „vreau” la „trebuie”, ceea ce complică mult concentrarea şi performanţa.

O privire mai atentă asupra modului în care competiţia afectează performanţa relevă factori care explică rezultatele slabe asociate cu presiunea competiţiei. Vorbim aici în primul rând de inabilitatea de a ne concentra pe o singură sarcină la un moment dat. La început, dorinţa de a obţine un rezultat bun poate ajuta sportivii să se concentreze pe teren, să facă abstracţie de stimulii distractori. Dificultăţile de concentrare apar atunci când sportivii încep să se definească doar prin rezultatele din competiţie. Atunci când acest lucru apare, abordarea sănătoasă spre excelenţă („vreau”) poate degenera într-o abordare tensionată de tipul imperativ („trebuie”) caracterizată prin presiune, nesiguranţă şi o concentrare doar pe rezultat. Sportivii care se concentrează pe rezultat şi pe presiunile iraţionale nu se pot focaliza pe deplin pe procesul performanţei. Ar fi foarte simplu să putem comanda sportivilor să se concentreze pe elementele esenţiale sarcinii. Ei trebuie pregătiţi în această manieră, lucrurile trebuie lăsate să se întâmple, sportivii să se bucure de procesul în sine.

Starea ideală de performanţă apare în decursul procesului miraculos de plutire („flow”) care facilitează excelenţa. Accentul prea mare pus pe rezultate reduce şansa să se realizeze o astfel de stare; o prea mare tensiune competiţională cauzează stres şi tensiune, scade concentrarea şi limitează abilitatea sportivului de a anticipa şi simţi situaţia de pe teren. Chiar mai problematice decât efectele acute ale presiunii competitive sunt efectele cronice. Preocupările pe termen lung cu privire la consecinţele competiţiilor pot interfera cu odihna şi recuperarea la fel de mult ca şi cu performanţa. În sport, anumite credinţe iraţionale pot genera o adevărată obsesie în ceea ce priveşte rezultatele competiţiilor. Iată câteva dintre aceste credinţe:

Aceste credinţe iraţionale pot uşor interfera cu concentrarea şi pot cauza probleme cu adaptarea la situaţiile stresante din timpul competiţiilor. Sportivii ar trebui învăţaţi să-şi poată înlocui aceste credinţe cu o perspectivă mai raţională asupra competiţiei şi asupra vieţii, ceea ce înseamnă o mare diferenţă în ceea ce priveşte sănătatea, performanţa şi fericirea. În cariera mea de psiholog am întâlnit multe situaţii în care credinţele iraţionale ale sportivilor au interferat cu sănătatea şi performanţa. Uneori părinţii contribuie involuntar la agravarea acestor perspective problematice. Pentru că părinţii investesc mult timp şi bani în activităţile sportive ale copiilor lor, copiii pot simţi că valoarea lor personală este în joc în orice moment de cumpănă din sport sau că ei trebuie să performeze pentru ceilalţi. Astfel de percepţii pot creea presiuni uriaşe limitând capacitatea copiilor de a evolua optimal.

Perfecţionismul este un lucru comun în multe sporturi, cum ar fi gimnastica, deşi excelenţa ar trebui să scopul primordial; perfecţiunea prin definiţie este imposibilă. Pentru că mulţi sportivi nu au avut experienţe de viaţă provocatoare, ei au capacităţi limitate de adaptare. Ei cred în mod eronat şi naiv că viaţa (dar şi rezultatul unei confruntări sportive) ar trebui să fie dreaptă, corectă. Există momente în viaţă în care acest lucru este infirmat brutal şi a aştepta întotdeauna dreptate şi echitate constituie un lucru iraţional. Sarcina unui bun antrenor ar fi să examineze experienţele sportive ale elevilor săi astfel încât să îi poată ajuta să-şi dispute credinţele iraţionale pentru ca în final să adopte o nouă filozofie folositoare în obţinerea performanţelor dorite.

Marius Crăciun,
psiholog sportiv