ISTORIC HANDBAL FEMININ
Scurta descriere a sectiei.
Nici foarte lunga nici foarte scurta.
Handbalul feminin apare la Știința Cluj în 1959-1960, sub comanda lui Aurel Matei iar, în sezonul 1962-1963, echipa este preluată de asistentul Tiberiu Rusu. În 1963, formația promovează în Divizia A, după turneul de calificare de la Baia Mare. Din lotul de atunci făceau parte: Coroiu, Csegeni, Maximilian, Tőrők, Zsigmond, Ujsaghi, Floroianu, Mathe, Szilagy, Stoica, Scridon, Vigh, Tőkes. U Cluj nu va rezista în Divizia A decât două campionate pentru că, în sezonul 1964-1965, retrogradează iar în ediția 1966-1967, ocupă locul secund în Cupa de Iarnă cu lotul: Vigh, Guran, Vidu, Olaru, Maximilian, Borza, Csegeny, Cociș, Madău, Moricz, Turos.
„Studentele” vor figura din nou printre participantele în campionatul Diviziei A, în sezonul 1971-1972, cu următorul lot: Moroșan, Vidu, Csegeny, Aftenie, Bearz, Pepelea, Cociș, Șimon, Chirilă, Părău, Guran, Ciprian, Toth. În deceniile șapte și opt ale secolului XX, echipa va trece prin promovări (sezoanele 1975-1976, 1978-1979) și retrogadări succesive (sezoanele 1971-1972, 1977-1978 și 1981-1982). Din 1982, echipa va evolua în Divizia B, până la finele sezonului 1995-1996. Echipa de handbal „U”Cluj reușește promovarea în Divizia A, în anul 1996, sub îndrumarea conf.univ. Tiberiu Rusu, director tehnic, profesor Gheorghe Mărginean, antrenor principal, preparator univ. Mia Oșorhean, antrenor secund. Componența echipei de handbal feminin care a promovat în Divizia A, în anul 1996: Oșorhean Mia, căpitan de echipă, Petruș Rodica Cristina, Semerean Rozalia, Kiraly Estera, Nichitean Luminița, Stecz Ana Maria, Muntean Gabriela, Stoian Turea Diana, Herbert Cristina, Săliștean Georgeta Cornelia, Traica Emanuela, Popa Mihaela, Costea Liana Maria. În acel an va întregi lotul și junioara de la CSȘ Viitorul, Carmen Amariei.
Odată cu campionatul 1995-1996, echipa intră sub patronajul Ursus, sunt aduse noi jucătoare iar pe banca tehnică vine antrenorul Dinu Cojocaru, antrenor secund Rodica Petruș. O primă performanță va fi cucerirea medaliilor de bronz în campionatul 1997-1998 și, evident, un loc în Cupa EHF. Formația clujeană, cu o medie de vârstă în momentul acela de sub 19 ani, a făcut o figură frumoasă în dubla din primul tur cu formația poloneză GKS Piotrkovia, pierzând însă cu un total de 47-45. Vor urma locurile 7, în 1999 și 2000, când este demis antrenorul Dinu Cojocaru, 8 în 2001, profesorul Gheorghe Mărginean fiind rechemat la echipă după demisia lui Gheorghe Covaciu și 6 în 2002, loc, pe atunci, de Cupa Challenge. Această poziție este cucerită de echipa: Florentina Grecu, Mirela Rogoz, Oana Chirilă, Simona Sârbu, Georgeta Vârtic, Andreea Pop, Annamária Ilyés, Ancuța Deac, Mihaela Senocico, Alina Ariton, Mihaela Urcan, Andreea Vlad, Alina Petrache, ș.a.
Pentru viitorul sezon european, 2002-2003, „U” Ursus nu va beneficia însă de întreagă această garnitură, Chirilă plecând în campionatul spaniol, la Elda Prestigio iar Ilyés la HC Selmont Baia Mare, în timp ce la capitolul sosiri o notăm doar pe portarul Monica Bochiș.
Traseul european va fi ceva mai lung decât cel din 1998-1999, echipa oprindu-se în sferturile Cupei Challenge cu polonezele de la Nata Gdansk: 26-30, respectiv 27-29, fiind la un pas de o semifinală românească cu HC Selmont Baia Mare. În campionat, echipa condusă acum de Liviu Jurcă, termină ediția 2002-2003 pe locul 5, obținând a treia sa calificare într-o cupă continentală. Dar, eliminarea prematură din Cupa Challenge determină firma Ursus să-și retragă finanțarea, încheindu-se astfel perioada de colaborare.
Începând cu vara lui 2003, formația universitară clujeană intră în grija companiei Jolidon, în primul an al colaborării, echipa situându-se pe locul 6 în Liga Națională iar în Cupa Challenge disputând optimi cu formația germană FC Nürnberg, în fața căreia se va înclina cu scorul total de 59-53. În sezonul următor, 2004-2005, echipa intră în vrie, încheind campionatul pe locul 11 și se salvează doar după câștigarea barajului de promovare-retrogradare. Cauza acestui recul a fost plecarea în inter-sezon, a nu mai puțin de 6 jucătoare titulare: Senocico, Vârtic și Sârbu au încheiat contracte în străinătate, Urcan și Vlad au plecat la Rulmentul Brașov iar Petrache la Tomis Constanța.
„U” Jolidon va renunța la serviciile antrenorului Liviu Jurcă și îl va aduce din nou la Cluj pe Gheorghe Covaciu, cel care între timp o condusese pe Rapid spre titlul de campioană în sezonul 2002-2003, spre bronz în 2003-2004, apoi vicecampioană în 2004-2005 și câștigătoare a Cupei României 2004. Covaciu nu a venit singur, ci a adus o parte din garnitura din Giulești: Cristina Dogaru-Cucuian, Gianina Toncean, Magdalena Paraschiv și cel ce va gira în următorii 4 ani funcția de director sportiv al „U” Jolidon, Mircea Cucuian. Revine, totodată, la echipă Mihaela Senocico, cea care în viitoarele trei sezoane va ocupa locul secund în ierarhia națională a golgeterelor.
U” Jolidon reușește un campionat bun, încheind ediția 2005-2006 pe locul 6. Poziția avea să devină una de cupă europeană, EHF suplimentând locurile alocate României ca urmare a faptului că ultima finală Challenge Cup fusese sută la sută românească: Rulmentul Brașov – Tomis Constanța. Parcursul european a început cu câștigarea turneului preliminar de la Cluj, adversarele „studentelor” fiind bosniacele de la ZRK Zeljeznicar Hadzici, portughezele de la Colegio de Gaia și italiencele de la HC Nuorese. Urmează, în tururile 3 și 4, victorii asupra portughezelor de la CS Madeira (77-54) și a ucrainencelor de la HC Energo Lvov (68-53), iar, în sferturi de finală, o calificare în dauna echipei Tomis Constanța: 34-21 și 27-28.
În semifinalele unei cupe continentale, premieră în istoria handbalului clujean, „U” Jolidon a avut ca adversară pe RK Tresnjevka Zagreb. Prima manșă s-a disputat la Cluj și s-a încheiat cu victoria gazdelor cu 32-30. La Zagreb „U” Jolidon s-a impuns cu scorul de 33-27, coordonatoarele Senocico și Busuioceanu marcând 13 și respectiv 8 goluri, secondate de Bîrsan cu 5, în timp ce Dogaru-Cucuian a zăvorât poarta cu 21 de intervenții salvatoare. Finala cu formația sârbă Naisa Niš, va fi pierdută de clujence, după ce ele își asiguraseră, acasă, un avantaj consistent: 32-23. Sârboaicele au surmontat la Niš, câștigând cu 30- 21 și totodată Cupa Challenge, întrucât înscriseseră mai multe goluri în deplasare decât reușise „U” în prima manșă.
Pe lângă acest eveniment continental, „U” Jolidon reușește și bronzul Ligii Naționale ediția 2006-2007, medalie care asigura handbalului feminin clujean cea de a cincea sa prezență în competițiile europene rezervate echipelor de club, de data aceasta în Cupa Cupelor, 2007-2008. „U” Jolidon elimină, în turul 3, trupa austriacă Dornbirn Schören (80-42 cu ambele manșe disputate la Cluj) iar în optimi pe mai vechea cunoștință Naisa Niš (33-28 acasă și 23-18 în deplasare). În sferturile Cupei Cupelor, „U” întâlnește Podravka Vegeta, câștigând la Cluj cu 33-27 dar fiind învinse la Koprivnica cu 38-31, în condițiile în care croatele au izbutit golul calificării la chiar ultimul lor atac. Lotul din acel sezon: Dogaru-Cucuian, Imola Berei, Viorica Șuba, portari, Magdalena Paraschiv, Amelia Busuioceanu, Daniela Brânzan, Marinela Gherman, Adriana Tudorache, Ancuța Mureșan, Anca Amariei, Mihaela Ani-Senocico, Florina Chintoan, Andrada Scrobotă, Gabriela Halațiu, Andreea Huială și Carmen Amariei.
În următoarela două sezoane, „U” Jolidon se poziționează departe de bariera europeană: locul 6 în 2008 și 11 în 2009. Sezonul 2009-2010 va aduce, însă, cea mai mare performanță de până atunci, titlul de vicecampioană și dreptul de a participa la turneul de calificare în Liga Campionilor 2010-2011. Alături de „U” Jolidon, la turneul desfășurat la Skopje, în Macedonia, au mai participat echipele Sävehof din Suedia, Byasen din Norvegia și gazdele de la Metalurg Skopje.„U” Jolidon va câștiga primul meci cu Metalurg Skopje, 29-24, pierzând apoi cu Sävehof, cu 33-21și respectiv Byasen, cu 33-25. Clasarea pe locul trei în grupă va asigura evoluția în turul 3 al Cupei EHF. Sorții îi aduc ca adversară formația germană VfL Oldenburg, prima manșă disputată în deplasare fiind pierdută cu 37-30, în timp ce meciul de la Cluj‑Napoca aduce o nouă înfrângere 30-28 și, cu un total de 67-58, și eliminarea din competiție.
În decembrie 2010, la Campionatul European din Danemarca și Norvegia, Florina Chintoan și Magdalena Paraschiv au cucerit, cu echipa națională a României, medalia de bronz după ce au învins reprezentativa Danemarcei cu scorul de 16-15, în finala mică.
Un nou titlu de vicecampioană, obținut în ediția 2010-2011 a Ligii Naționale, aduce o nouă șansă de calificare în Liga Campionilor. Organizată într-un format nou, în grupa de la Grenaa, Danemarca, „U” Jolidon întâlnește pe RK Zajecar din Serbia, în componență cu românca Tereza Pîslaru, de care dispune cu 33-32. Viborg HK, multiplă câștigătoare a Ligii Campionilor, adversara din al doilea meci, va câștiga cu 37-21. Clasându-se pe locul doi, formația clujeană nu s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, însă va continua în Cupa Cupelor din turul 3. Antrenor principal Gheorghe Covaciu, antrenor cu portarii Rodica Petruș. Parcursul din Cupa Cupelor începe cu norvegiencele de la Levanger HK, eliminate cu scorul general de 59-40. În optimi, cu Dinamo Volgograd, la Cluj‑Napoca meciul se încheie cu victoria rusoaicelor 29-24, iar la Volgograd situația se repetă, 35-31 pentru Dinamo, și cu scorul general 55-64, „U” Jolidon este eliminată din competiția europeană.
A treia medalie de argint obținută în ediția 2011-2012 le rezervă clujencelor o a treia participare la un turneu de calificare în grupele Ligii Campionilor 2012-2013. De această dată turneul este organizat la Cluj‑Napoca și „U” Jolidon are în prima partidă ca adversară Muratpasa Belediyesi, reprezentanta handbalului turc. La capătul unui meci cu emoții în care turcoaicele conduceau la pauză cu 18-16, „studentele” au câștigat cu 34-26 și s-au calificat în ultimul act al turneului pe care-l găzduiau. În finală, „U” Jolidon a întâlnit echipa Rostov-Don care trecuse de RK Zajecar cu 29-28. Clujencele au început ezitant duelul cu rusoaicele, fiind conduse, dar izbutesc să egaleze, 6-6, la mijlocul primei reprize, apoi să treacă la conducere grație reușitelor lui Cartaș și Chintoan și să încheie prima repriză în avantaj, 13-11. La începutul părții a doua, oaspetele preiau conducerea, dar clujencele revin la conducere grație golurilor marcate de Ani-Senocico, jocul îndreptându-se spre un final jucat într-un suspans de nedescris. Cu 40 de secunde rămase de joc „U” Jolidon conducea cu un gol și avea atacul. Clujencele au pierdut însă mingea, au fost nevoite să reziste în defensivă și cu câteva secunde înainte de final primesc gol însă reușita celor de la Rostov-Don este anulată și meciul se termină 23-22. După două încercări nereușite în anii anteriori, formația universitară se califică în grupele Ligii Campionilor, unde, pentru prima dată în istorie, România avea două echipe. Repartizată în grupa B alături de Győri Audi ETO KC și de două foste deținătoare ale Ligii, RK Krim Mercator și HC Podravka Vegeta, „U” Jolidon termină pe locul 4. Lotul care a obținut această frumoasă performanță a fost: Gheorghe Covaciu, antrenor, Viktória Petróczi, Ana Maria Măzăreanu, Viorica Șuba, Magdalena Paraschiv, Abigail Vălean, Andreea Tetean, Nicoleta Safta, Mihaela Ani-Senocico, Florina Chintoan, Alina Țurcaș, Raluca Mihai, Alexandra Lup, Cristina Laslo, Irina Ivan, Ștefania Florea, Carmen Cartaș ș.a.
„U” Jolidon încheie ediția 2012-2013 a Ligii Naționale din nou pe locul 3, dar în vara anului 2013, după opt ani pe banca tehnică a echipei, Gheorghe Covaciu se întoarce acasă la Baia Mare și este înlocuit de bistrițeanul Horațiu Pașca. Pe lângă medaliile de bronz, clujencele dispută și Supercupa României 2013, pierdută în fața lui HCM Baia Mare. În Cupa EHF, depășesc în turul 3 A.C. PAOK Atena (71-53), în optimi pe Cankaya din Turcia (66-45), și sunt oprite în sferturi de către Fehérvár (42-52).
Pentru prima oară după patru ani, în sezonul 2013-2014, „U” Jolidon se situează în afara podiumului, pe locul 4 obținând calificarea în Cupa Cupelor. La sfârșitul sezonului Jolidon își retrage însă finanțarea după cea mai fructuoasă perioadă din istoria echipei.
În iulie-august 2014, Cristina Laslo a cucerit cu echipa națională sub 18 ani a României medalia de aur la Campionatul Mondial de junioare organizat în Macedonia, după ce a învins reprezentativa Germaniei cu scorul de 32-21 (15-7), în finala competiției și a fost desemnată cel mai bun centru al turneului final.
Începând cu vara lui 2014 Alexandrion este noul partener al lui „U”, părțile semnând un acord pe o durată de minimum doi ani. Cu un lot întinerit și un antrenor nou, Ioan Ani-Senocico înlocuindu-l pe Horațiu Pașca, „U” Alexandrion este eliminată din turul 3 al Cupei Cupelor, de către Radnicki Kragujevac (48-53). Luna decembrie 2014 aduce o nouă schimbare la nivelul echipei tehnice, Ioan Ani-Senocico fiind înlocuit de Carmen Amariei. Pe plan intern, la sfârșitul sezonului regulat, „U” Alexandrion, se poziționează pe locul 11, iar la sfârșitul fazei de play-out pe locul 10.
La finalul sezonului 2015-2016, „U” Alexandrion se clasează din nou pe locul 10, iar Alexandrion și „U” Cluj nu reînnoiesc acordul din 2014.
În vara anului 2016, Cristina Laslo, handbalista Universității Cluj a cucerit cu echipa națională sub 20 de ani a României medalia de bronz la Campionatul Mondial de tineret organizat în Rusia, după ce a învins în finala mică reprezentativa Germaniei cu scorul de 26-25. Cristina Laslo a fost cea mai bună marcatoare a partidei și a fost desemnată cel mai bun coordonator de joc al turneului final. Pe lângă Laslo, Universitatea Cluj a mai dat lotului național alte trei jucătoare: Alexandra Dindiligan, Alexandra Severin și Sonia Vasiliu.
În noiembrie 2016, Florentin Pera este numit antrenor după demiterea lui Carmen Amariei. Pentru al treilea an consecutiv, în sezonul 2016-2017, Universitatea Cluj se poziționează pe locul 10, iar în intersezon Adi Popovici îl înlocuiește pe Florentin Pera, plecat la HC Dunărea Brăila. După patru etape din sezonul 2017-2018 al Ligii Naționale de handbal feminin Adi Popovici a fost înlocuit cu Alin Bondar, ajutat de Mircea Cucuian, iar la final de campionat Universitatea Cluj reușește să evite barajul încheind competiția pe locul 10 cu 26 de puncte.
Sezonul 2018-2019 (antrenor același Alin Bondar) este terminat pe locul 12, loc de baraj cu două echipe din eșalonul 2 și ocupanta locului 11. Barajul de la Cisnădie este câștigat de echipa noastră, care își asigură prezența, în continuare, în prima ligă.
Din cauza pandemiei de COVID-19, Federația Română de Handbal, a decis ca la finalul sezonului 2019-2020 să nu retrogradeze nici o echipă, mărind astfel numărul participantelor în Liga Florilor MOL. Ca urmare, ”U” Cluj, deși a încheiat pe locul 12, a continuat pe prima scenă a handbalului feminin, iar antrenorul Alin Bondar a părăsit echipa lăsând locul lui Alex Curescu.
Într-un campionat puternic afectat de îmbolnăvirile cu Sars-Cov-2, dar și de condițiile de antrenament și de joc, echipa de handbal feminin a încheiat sezonul 2020-2021 pe locul 14, direct retrogradabil.