ISTORIC HANDBAL MASCULIN
În anul 1935, prin strădania profesorului Onoriu Chețianu, ia ființă prima echipă masculină de handbal în 11 la Cluj: Universitatea Cluj. Aceasta va susține numai jocuri amicale, în centre în care handbalul era deja cunoscut: Mediaș, Sibiu, Sighișoara. Dintre jucătorii echipei de atunci, amintim pe: A. Ștefan, T. Cernăuțeanu, Titus Capețianu, Măgherușan, Sabin Novac. În preajma războiului ea se va desființa. În toamna anului 1948, Huniade Anton, student la Facultatea de Agronomie, încropește o echipă de hanbal în 11, adunând, de prin facultăți, 25-30 de studenți. Pentru scurtă vreme echipa este antrenată de dr. Chețianu.
În anul 1949, întărită cu noi jucători studenți, echipa se înscrie în campionatul de calificare pentru divizia A. Tentativă nereușită, dar reluată în 1950 și încununată de succes. Iată numele jucătorilor care au reușit această performanță: Taropa Tiberiu, Brotea Gavril, Breckner Otto, Cosma Enea, Giurgiu Emil, Videa Emil, Egyed Alexandru, Tőrők Ștefan, Kessler Hans, Nagy Alexandru, Gothárdt Dionisie, Soó Alexandru, Körödi Ion, Pivaru, Galoș Alexandru, Secui Ion, Stan Ioan.
Primul președinte al Secției de handbal a fost prof. Ion Stamate, primul antrenor oficial, Lukács Iosif. Au mai antrenat echipa Aurel Encuțescu și Francisc Monis. Destinul echipei „Știința”, în confruntarea cu cele mai bune echipe din țară, a fost zbuciumat. Tinerii studenți clujeni, neavând experiența colegilor din alte centre (București, Timișoara etc.), nu se ridică la valoarea acestora. Deși echipa avea antrenori pricepuți (amintim pe prof. Aurel Encuțescu și pe Monis Francis) și va da chiar lotului național câțiva jucători (Videa, Brotea, Gothárd, Nagy și Tőrők), ea va retrograda în divizia B, apoi, prin anii 1956-1957, se va dizolva și va dispărea din activitatea competițională. Cu aceasta se termină practic activitatea la handbal în 11. El va fi înlocuit cu handbalul în 7, mai dinamic, mai accesibil, mai spectaculos, cu posibilități mai mari de evoluție.
Primele echipe de handbal în 7 se înființează în anii 1959-1960. Acestea participă la competițiile oficiale Cupa de iarnă și Cupa Sportul Popular. În 1961, ia parte la campionatul de calificare cu următorul lot: Radu, Dorin Almășan, Zeriu, May Gunther, Pop Elekes, Mokes Volker, Hnat 2, Cornel Neamțu, Stelian Coman, Neguleasa. Antrenor, Titus Lobonț, student la medicină. Echipa își continuă tentativele de promovare, având în lot noi jucători: Vătafu, Franschy, Opreanu, Petru Pop, Tiberiu Prișcu, Ștefan Boeru, Rizescu, Kiraly, Gyarfas. Începând cu anul 1961, echipa are la conducerea tehnică pe profesorul Romeo Sotiriu.
Tentativele de promovare din campionatul regional în divizia B sunt ratate an de an, dar anul 1964 aduce profesorului Sotiriu și studenților săi primul succes: promovarea în divizia B a campionatului național. Această performanță a fost obținută în urma câștigării turneului de calificare din orașul Victoria. Iată lotul pe care antrenorul Romeo Sotiriu l-a avut la dispoziție: Sergiu Vătafu, Karacsony Carol, Franschy Hans, Dorin Almășan, Möckesch Volker, Bartmes Dieter, Ștefan Oprean, Petru Pop, Rolf Speck, Darai Zoltan, Tiberiu Prișcu, Lucian Albu, Sabin Burcă, Stelian Coman. Experiența competițională căpătată, dar mai cu seamă profesionalismul și ambiția prof. Romeo Sotiriu, care își va dirija eforturile spre a crea o echipă performantă, vor asigura premizele realizării unui alt mare pas: participând în campionatul 1966/67 în seria studențească a diviziei B, o câștigă detașat, promovând astfel în divizia A. Lotul: Konert Dieter, Sergiu Vătafu, Petru Albu, Roth Dieter, Gheorghe Răzor, Speck Gűnther, Constantin Panțâru, Reich Udo, Palko Ioan, Schwartz Holger, Darai Zoltan, Mihai Redeș, Dorin Paznicu, Simion Isac, Virgil Oană, Zamfir, Raul. Este meritul incontestabil al jucătorilor, dar și al profesorului lor, care a înțeles, dar a și acționat pentru a alătura ideii de performanță, cerințele majore ale realizării ei: implicarea totală a jucătorilor, dăruire și disciplină perfectă, acceptare a sacrificiilor.
Alături de acest prim mare succes, în primăvara anului 1967, „U” Cluj își va înscrie în dreptul numelui său, un altul: câștigarea Cupei F.R. Handbal, într-un turneu de 4 la Brașov, alături de Dinamo Brașov, Dinamo Bacău și Universitatea București. Echipa a obținut câteva rezultate foarte bune, dintre care amintim ocuparea locului 3 în campionatul național 1968-1969 și 1969-1970, precum și câștigarea de două ori consecutiv (1967 și 1968) a Cupei României. Handbaliștii clujeni au susținut de asemenea numeroase jocuri internaționale în țară sau peste hotare. Iată ce declară antrenorul Romeo Sotiriu: „eram noi veniți în lumea bună a handbalului, pe parcurs ne-am bucurat de recunoștință și respect, datorită valorii echipei și a sportivilor. În fiecare an am avut selecționați în echipele reprezentative și pe plan internațional am învins la Cluj echipa Franței”. Trei dintre componenții echipei (Tudosie C-tin, Chircu Ioan, Stuparu Paul) au făcut parte din echipa universitară a României care la Lund (Suedia), în 1973, a câștigat titlul mondial studențesc, antrenor fiind Romeo Sotiriu.
Numeroși componenți ai echipei „U” Cluj au făcut parte din loturile olimpic, universitar, de juniori sau au făcut parte din echipe puternice ale țării. Amintim doar pe Panțîru C-tin, Tudosie C-tin, Oros Iosif, Slavici Mihai, Keil Gh., Chircu Ioan, Palko Ioan, Răzor Gh., Negovan Ioan, Roth Dieter, Oană Virgil, Iancu Adrian, Speck Gunther, etc.
La prima participare în campionatul Diviziei A, echipa”U” ocupă locul V. Un bilanț absolut pozitiv, nu numai prin realizarea acestor performanțe, dar și prin calitatea jocului prestat și impunerea în plan național a unor jucători. Sunt promovați, astfel, în lotul lărgit al naționalei, jucătorii Roth Dieter și Speck Gűnther. Anul 1968 aduce din nou în vitrina echipei Cupa F.R. de handbal, câștigată în întrecerea cu Dinamo Bacău, Poli Timișoara și campioana națională și câștigătoarea Cupei campionilor europeni din acel an, Steaua București. Jocul din finală cu Steaua reconfirmă bunele aprecieri asupra valorii echipei. Ea domină tehnic, tactic, dar ceea ce a impresionat și a fost determinant în obținerea victoriei, au fost ambiția și dorința de victorie. Este factorul asupra căruia profesorul Sotiriu va insista permanent, iar rezultatele vor confirma realizările în acest plan. Oană, Panțîru, Roth, Speck, Darai, vor puncta pentru clujeni în acest meci de referință, câștigat cu 19-18.
Ediția 1968-1969. Locul 3 în clasament (medalii de bronz, deci) și reeditarea performanței, în campionatul 1969-1970. Din nou jocuri spectaculoase și evoluții de înalt nivel tehnico-tactic. Este rândul jucătorilor Oană V. și Panțîru C. să sporească prestigiul echipei, fiind convocați la lotul național de tineret. În continuare, echipa ocupă următoarele locuri în clasament: ’70-’71 – locul 4, ’71-’72 – locul 5, ’72-’73 – locul 5, ’73-’74 – locul 6, ’75-’76 – locul 6, ’76-’77 – locul 10, ’77-’78 – locul 7, ’78-’79 – locul 7. Aici își încheie activitatea ca antrenor al echipei de handbal, profesorul Romeo Sotiriu, activitate apreciată unanim ca excepțională. Aceasta ca urmare a rezultatelor obținute în competițiile interne, mai întâi, dar și a calității jocurilor prestate, imprimând echipei o concepție modernă de joc. Ca o recunoaștere a valorii sale, Federația Română de Handbal îi încredințează pregătirea echipei naționale universitare, pe care o va conduce la câștigarea titlului mondial în 1973 și echipei naționale de tineret, care va ocupa locul I în Cupa țărilor latine, în 1971.
Din rândul jucătorilor pregătiți la club de profesorul Sotiriu vor fi selecționați și se vor impune la echipele naționale: Schobel S. și Tudosie C. – medalii olimpice, Tudosie C. – campion mondial, Speck G. – campion mondial de tineret, Schobel S., Tudosie C., Chircu I., Stuparu Paul – campioni mondiali universitari. Bogat a fost și calendarul internațional al jocurilor amicale susținute de „U”: turnee în Iugoslavia, Cehoslovacia, R.F. Germania, R.D. Germania, Polonia, peste tot cu rezultate bune în compania unor echipe de renume în handbalul european. Demn de remarcat este faptul că echipa „U”, fiind prin excelență studențească, lotul de jucători era supus fluctuației an de an, absolvenții facultăților clujene luând drumul altor centre handbalistice unde problemele socio-profesionale erau mai ușor rezolvate.
Iată componența pe cicluri de 3-4 ani a loturilor din care antrenorul și profesorul Romeo Sotiriu și-a alcătuit echipele: 1. Albu P., Negovan I., Roth D., Speck G., Petri H., Oană V., Palko I., Răzor Gh., Panțîru C., Reich U., Redeș M., Barai Z., Isac S. (anii 67-70). 2. Szlávits M., Keil Gh., Iancu A., Schobel S., Chircu I., Tudosie C., Capră V., Stuparu P., Sajgo A., Popa S., Schmidt O., Bürger H., Oros I., Udrea A., Kauner N. (anii 70-74). 3. Szlávits M., Szász B., Rus A., Jurcă L., Dan P., Voik Klaus, Zamfirescu C., Tătaru Fl., Sobec Gh., Mircea C., Avram V., Marian G., Căldare C. (anii 76-79). Tuturor celor de mai sus și altora care, poate, nu și-au găsit numele printre cei numiți, profesorul Romeo Sotiriu le-a mulțumit pentru a-l fi înțeles în intențiile și eforturile sale de a crea echipe valoroase, de a-l fi ajutat să își realizeze obiectivele și țelurile cărora s-a consacrat. Nu se poate uita nici numele multor oameni care i-au stat alături în munca sa de antrenor-educator: prof. Lucaciu Titus, prof. Comănaru Gh., prof. Pic Gheorghe, dr. Coldea Viorel, domnii Maior Liviu, Mureșan Nicolae, Marina M., Simuț I. și mulți alții.
August 1979 – Om nou la conducerea tehnică a echipei. Acesta este profesorul Gheorghe Zamfir. Ce-l recomanda pentru ca, atât conducerea clubului cât și a secției, să-l investească cu această mare răspundere? Fișa lui personală arată astfel: antrenor la C.S.S. Viitorul. Tehnician cu rezultate dintre cele mai bune în activitatea cu juniorii. Medalii și locuri fruntașe în campionatele de juniori I și II, jucători pregătiți și selecționați în echipele naționale de juniori, el însuși antrenor la lot, jucători promovați la echipa divizionară „U”. Preluând echipa de seniori, care nu depășise criza în care se afla de o bună bucată de vreme, păstrându-și și postul de antrenor la C.S.S., noul antrenor va întâmpina dificultăți serioase în pregătirea echipei cu urmări directe și nefericite în jocuri, rezultate și până la urmă în clasament. În plus, o formulă de campionat (turneu de sală în centre neutre) care dezavantajează echipa și o mână de „ajutor” de la cine nu te așteptai (Poli Timișoara) și mâhnirea și decepția unei retrogradări în Divizia B, neașteptate, dar și nemeritate, cad din primul an pe umerii antrenorului Gh. Zamfir. Nu se vor pierde cu firea nici conducerile clubului și secției și nici Gh. Zamfir în fața acestei situații nedorite, desigur, dar care trebuia reparată. Cum? Păi, înhămându- se, acesta-i termenul, cu toții la treabă: antrenori, jucători, conducători (prof. Liviu Maior, prof. Tiberiu Rusu, dr. Viorel Coldea, prof. Pic Gheorghe).
Profesorul Gh. Zamfir va antrena exclusiv echipa de seniori a lui „U”, lăsând altora grija creșterii juniorilor la C.S.S. Eforturile astfel conjugate aduc răsplata revenirii echipei în Divizia A, după un singur an de ședere în Divizia B. Bucuria o dată trăită, încep grijile noului campionat. Campionatul ’80-’81, este atacat cu câteva „găuri” în lotul echipei. Vor pleca la alte echipe câțiva jucători de bază (Marian Gabriel, Mircea Constantin, Zamfirescu C.). Locul ocupat în final – 6 – în aceste condiții este considerat onorabil. Următoarele două campionate, ’81-’82 și ’82-’83, marchează consolidarea echipei, structurarea unui joc bazat nu numai pe elanul de-acum caracteristic, dar și cu suficiente valențe tehnico-tactice, care va aduce după sine rezultate valoroase și public ca niciodată în jocurile de acasă. Echipa realizează un meci egal la București cu Dinamo, învinge Steaua la Cluj și reclama-i gata. Prestigiul sporește.
În campionatul ’82- ’83, echipa se clasează pe locul 4, ocupând același loc și în Cupa României. Și de astă dată amicii de pe Bega își „bagă coada” și îi privează de „bronz” în campionat. În campionatul ’83-’84, se revine la formula de campionat cu turnee de sală în centre neutre. Echipa se clasează pe locul 9. Încep să se facă simțite diferențele de condiții materiale între echipele participante la campionat. Echipa studențească „U” rămâne să activeze pe mai vechile și neîndestulătoarele condiții studențești, pe când alte colege de întrecere, din centre chiar proaspăt înființate, beneficiază de condiții cu totul deosebite (Constructorul Arad, Constructorul Oradea, Tractorul Brașov, Minerul Cavnic). Au plecat steagul la Cluj echipe ca Steaua, Dinamo București, Minaur Baia Mare, Poli Timișoara. Deci jocuri bune, spectaculoase, rezultate bune și foarte bune și o sală plină, cu un public care știa să răsplătească cu aplauze ceea ce handbaliștii îi ofereau. Iată numele celor care în această perioadă au redat strălucirea handbalului clujean: Chirilă Sorin, Romoceanu Dumitru, Avram Vasile, Moldovan Radu, Dan Petru, Pál Tiberiu, Tătaru Florin, Jurcă Liviu, Căldare C-tin, Bădosu Stelian, Pop Sergiu, Rău Mircea, Tetcu Ioan. Un moment trist petrecut în Sala Sporturilor la unul din meciurile echipei. Aflat mereu lângă echipă, prof. universitar Gheorghe Pic suferă un atac de cord și moare. Îl regretă întreaga familie a handbalului pentru devotamentul și pasiunea cu care i s-a alăturat ani mulți.
Probleme materiale tot mai mari apar în viața secției. Situația nu este nouă, dar în vara anului 1984 se acutizează și vor părăsi echipa șapte jucători de bază, în căutarea unor locuri mai călduțe, primitoare. Cu potențialul de joc redus, folosind mulți juniori fără experiență, în campionatul ’84-’85, echipa se clasează pe locul 11, retrogradând din nou în Divizia B. În căutarea unor soluții pentru ieșirea din impasul material, în anul 1985, cu sprijinul unor oameni de sport din Cluj: prof. Gheorghe Pavel, ing. Ioan Turcu, prof. Ioan Rusu, prof. Liviu Maior, se pun bazele unui început de susținere a echipei de către marea unitate economică CUG. Campionatul ’85-’86 nu oferă satisfacția promovării echipei în Divizia A. Aceasta se va produce în campionatul ’86-’87, în urma unei mai bune colaborări cu conducerea CUG – ing. Mihai Tălpeanu, ing. Dorin Ilieș, ing. Victor Rusu, ec. Doru Adam. Jucătorii vor beneficia de condiții materiale mai bune, repercutate în pregătire și rezultate.
Deci, echipa „U”– CUG de-acum, promovează din nou în Divizia A, în campionatul ’86-’87, având la conducere cuplul de antrenori Gheorghe Zamfir și Dumitru Bălan. Alături de „veteranii” echipei, jucători de bază, ca: Jurcă Liviu, Căldare C-tin, Chirilă Sorin, la reușita echipei au contribuit mai tinerii lor colegi: Kiss Robert, Pop Sergiu, Botorce Dan, Sîmboan Flaviu, Vălean Lucian, Cristea Marius, Crainic Marius. Începând cu campionatul 1987- 88, echipa activează cu succes în primul eșalon al handbalului românesc, obținând rezultate bune: ’87-’88 – locul 6, ’88-’89 – locul 7, ’89-’90 – locul 7, ’90-’91 – locul 4, ’91-’92 – locul 6, ’92-’93 – locul 6, ’93-’94 – locul 7. Echipa obține în această perioadă unele rezultate foarte bune în compania formațiilor fruntașe ale handbalului românesc. Sub conducerea aceluiași, nu numai inimos, dar și excelent tehnician Gheorghe Zamfir, își trece în palmares două jocuri egale ob- ținute cu Minaur la Baia Mare și își păstrează invincibilitatea pe teren propriu cu Dinamo București. Componenții de bază ai lotului în acești ani au fost: Chirilă Sorin, Marc Radu, Florean Marcel, Botorce Dan, Aldica Ion, Crainic Marius, Valean Lucian, Pop Sergiu, Sîmboan Flaviu, Kiss Robert, Cristea Marius, Marc Ovidiu, Moldovan Remus, Hossu Călin, Năstase Adrian. Aceiași mari pasionați din conducerea CUG continuă să sprijine echipa în eforturile ei de a se menține pe locurile fruntașe: ing. Dorin Ilieș, ing. Flaviu Moldovan, ing. Victor Rusu, ec. Dumitru Ianovici.
Au fost selecționați din lotul Universității pentru loturile de tineret, universitar sau seniori, următorii jucători: Pop Sergiu, Sîmboan Flaviu, Kiss Robert, Marc Radu, Marc Ovidiu, Florean Marcel, Moldovan Remus, Dăncilă Dacian, Neța Bogdan. Însuși profesorul Gheorghe Zamfir își aduce contribuția la obținerea unor succese internaționale în calitate de antrenor al echipelor reprezentative. Astfel, la Campionatul Mondial universitar din anul 1990 – medalia de argint, Campionatul Balcanic de tineret – locul 1, medalie de aur. Paralel cu activitatea clubului de seniori, se naște și activitatea handbalistică școlară în Cluj. Datorită unor activiști sau profesori inimoși dintre care amintim doar pe Bartha Bela, Liviu Harosa, Mircea Vinași, Fehérvári Ervin, la unele licee din orașul nostru se formează echipe care vor fi angajate în competiții școlare sau de juniori.
Înființarea secției de handbal a Școlii Sportive Cluj va da un nou impuls acestui sport și va crește elemente chiar pentru loturile republicane și echipele divizionare. La acestea au contribuit mai ales profesorii pricepuți care în diferite perioade au funcționat ca antrenori: Bodroghi Ștefan, Dumitru Olteanu, Mihai Pivaru, Demeter Artur (care a pregătit echipa de fete de două ori consecutiv finalistă a campionatului național al școlarilor și juniorilor), Mattis Claudiu și soții Cîrjoescu.
În 1970 se înființează Școala Sportivă Viitorul, echipa de handbal fiind antrenată de fostul jucător al Universității Cluj, prof. Gh. Zamfir. În 1972, echipa se califică pentru divizia școlară, iar în 1973 este prezentă în turneul final, unde ocupă locul 4. Peste un an numai, echipa „Viitorul” se claseză pe locul 3 pe țară la juniori I și pe locul 2 la juniori 2. Vasile Avram, Mircea Oprea, Dan Petru, Claus Voic sunt chemați la loturile republicane, iar Florentin Ulici este golgheter al turneului final. După perioada de stabilitate‚ ’87-’95 (marcată mai toată de poziționări în jumătatea superioară a primei divizii, artizani fiind Marcel Florean, Radu Marc, Marius Crainic, Sergiu Pop, Călin Hossu, Marius Cristea, Flaviu Sâmboan, Remus Moldovan, Kiss Robert), „
U” traversează una din ciclicele sale crize, în ’97 pierzând contactul cu prima scenă. Revine însă după un singur sezon, și nu oricum, ci în forță (lider al turului), antamând un loc de cupă europeană. Pe care îl și obține, echipa (practic o nouă generație, șlefuită de cunoscutul tehnician al handbalului masculin clujean, profesorul Gheorghe Zamfir) situându-se la finele ediției ’98-’99 pe locul 4 – loc de cupă europeană, pe care nu-l va putea însă fructifica din cauza dificultăților financiare. Frustrarea neînscrierii în City Cup n-a marcat însă moralul echipei, „U” abordând sezonul‚ 1999-2000 cu și mai multă determinare. Nu se va desprinde însă de pluton decât spre finele turului, când studenții produc șocul sezonului învingând pe Dinamo în Ștefan cel Mare (21-20). Asta după ce remizaseră cu Steaua la Cluj. Cât privește returul, ei bine, acesta a semănat a marș triumfal, cele 9 victorii (6 acasă, 3 în deplasare), plus egalul de la Craiova, configurând cel mai spectaculos demi-sezon realizat vreodată de alb-negri. Succes răsplătit cu BRONZUL campionatului, medalie ce revenea la Cluj după 30 de ani de așteptare, precedentele fiind cucerite, reamintim, în ’68-’69 și ’69-’70.
Semnatarii „bronzului” 2000: senatorii Marcel Florean, Horațiu Gal, Tudor Tonița, Lucian Baciu, Claudiu Boancă, Florin Baciu, Dacian Dancilă, Iulian Rocaș, Catrinel Cătinaș, secundanții Alexandru Cucuiet, Szabo Levente, Vivian Volovati, Cristinel Burcă, Sergiu Huian și, evident, „baghetele” de la pupitru, prof. Gheorghe Zamfir și tenacele său asistent Remus Moldovan. Merite în obținerea bronzului avea și finanțatorul de atunci al băieților, potentul CUG, altfel unul dintre cei mai longevivi sponsori ai universitarilor clujeni, CUG susținând handbalul masculin din ’85 până în 2000, când marele combinat s-a dezmembrat. Așadar, din nou loc de cupă europeană și din nou nefructificarea acestuia din cauza fondurilor, cu totul precare acum, după retragerea CUG. De altfel subțirimea financiară (care a determinat plecarea unor jucători importanți și slaba motivare a celorlalți), asociată cu fluctuația de cadre specifică formațiilor studențești va greva mersul echipei până spre 2008. Cu atât mai pregnant, în răstimpul 2000-2004, când campionatul a revenit la formula în 3 timpi (tur-turnee pe terenuri neutre – retur), formulă mult prea costisitoare și solicitantă pentru formațiile universitare.
În ediția 2000-2001, studenții (sponsorizați doar de inimosul Group Agressione) încheie pe 8, loc catalogat sub valoarea trupei, dar în acord cu motivația deloc stimulativă a acesteia, formația aflându-se după două sezoane în care câștigase drept de reprezentare europeană, dar nu fructificase niciunul. Iar perspectiva financiară se întuneca văzând cu ochii, echipa ajungând în vara lui 2001 în pragul desfințării. Salvarea? Una puțin agreată de către „U”-iștii de viță veche, dar obligatoriu de acceptat: fuziunea cu „Armătura”, concitadina din eșalonul secund, sau – cum i se mai spunea – Cenușăreasa care nu visează decât condurul prințesei în alb-negru. Mixaj de conjunctură care a impus, legitim și reconfigurarea primului „șapte”. Ce-a rezultat din această coabitare forțată? Locurile 9 în 2002 și 2003, 7 în 2004 și 10 în 2005, clujenii salvându-se în ultima etapă datorită egalului (21) de la Medgidia și capotării la Tg. Jiu a contracandidatei Dinamo Brașov – cea care avea înaintea ultimei etape un punct peste Armătura „U”. O salvare salutată ca o reală performanță, întrucât fusese obținută în condiții vitrege și instabilitate a băncii tehnice. Se aprecia totodată efortul și dorința jucătorilor de-a continua reprezentarea onorabilă a handbalului clujean, dârzenia cu care senatorii echipei – în frunte cu căpitanul Dacian Dăncilă – țineau cu dinții de blazonul acesteia.
Tot cu buget de austeritate (deși lângă tradiționalul sponsor Armătura mai venise să pună un ban și SA Herz) debutează și sezonul 2005-2006, strâmtorare care n-a permis achiziții, nici contracte care să-i oblige pe jucători să se consacre exclusiv handbalului și nici condiții ademenitoare de pregătire și refacere. Iar, în perioada turului s-a desprins de echipă (obligații profesionale) și jucătorul emblematic al „U”-ului, Dacian Dăncilă. Desprindere pe care echipa și antrenorul Gomboș o vor resimți din plin, „căpitanul” exercitându-și vocația de lider atât în teren cât și în vestiar, fiindu-i astfel de mare ajutor tânărului tehnician Gomboș. I-au rămas însă aproape ceilalți veterani care au și dus greul, primii marcatori ai echipei aparținând acestei „grupări”, respectiv Cristinel Burcă 156 de goluri – locul 7 în ierarhia națională a puncherilor, Raul Marian 149, Ionuț Ștef 112, Claudiu Boancă 92. De real ajutor i-au fost și reveniții la echipă: Ani-Senocico (Danemarca) și Radu Ciornohuz (Uztel Ploiești). Producția sezonului? Locul 9, asezonat cu momentele de reală satisfacție oferite fidelilor suporteri clujeni de remizele cu Minaur și HCM Constanța – liderul momentului și viitoarea campioană națională.
…Și iată-ne ajunși în vara lui 2006. Vară preconizată a fi una a acumulărilor și stabilității. Semiconfort (mental) brutal dinamitat însă de bomba explodată peste noapte: retragerea (fortuită) a Armăturii, sponsorul tradițional! Ce-a urmat șocului, se cunoaște. Bulversată și cu potențialul redus de plecarea unor jucători cheie (Marian, Boancă și Ciornohuz), echipa – revenită sub pavilionul „U” – înregistrează 7 înfrângeri consecutive, anunțând colapsul. Încercând să-l evite, conducerea aplică terapia de șoc: schimbarea antrenorului, mai vechiul și rutinatul Liviu Jurcă înlocuindu-l pe mai puțin experimentatul Gomboș. Terenul pierdut și șubrezirea echipei prin retragerea, în tur, a ultimului său mare pion de susținere, Cristinel Burcă, n-au mai putut fi remontate, „U” îndreptându-se cu pași siguri (2 victorii, 2 egaluri, 22 de înfrângeri) către eșalonul secund. Penitență pe care o va străbate însă cu capul sus, câștigând toate meciurile, așa că la finele ediției 2007-2008 revine sub soarele Ligii și sub alt brand: „U” Transilvania, echipa fiind susținută la finele lui 2007 de nou-constituita „Fundația de handbal Transilvania”.
Primul pas, campionatul 2008-2009, a fost făcut, însă nu la „deschiderea” așteptată, echipa situându-se pe 11 față de solicitatul loc 8. O semi-ratare care nu i-a fost iertată antrenorului Jurcă, în locul său fiind adus cel care contribuise la obținerea ultimului bronz, Remus Moldovan. Acesta va fi asistat de pivotul Ionuț Ștef, în timp ce de portari se va ocupa ultimul important goal-keeper al echipei, Rudi Adam. Au fost fortificate și posturile nevralgice, pe inter stânga, lângă mai tinerii Călin Hagiu și Radu Lazăr, fiind adus bombardierul reșițean cu mare experiență Marian Filip, iar pentru dublarea centrului, Nikola Stojcevski, care va schimba cu veteranul Raul Marian. Încolo, mai vechile cunoștințe: Ioan Ani-Senocico și Mădălin Petraru pe aripa stângă, Tudor Marta și Goran Duricin pe cea dreaptă, Mirko Milosevici – locul 3 anul trecut în ierarhia națională a golgeterilor cu 156 de goluri – pe inter dreapta și Mihai Bușecan pe pivot.
Elevii lui Remus Moldovan au început bine ediția de campionat 2009-2010 cu un rezultat de egalitate, 23-23 la Baia Mare cu Minaur fiind egalați în ultima secundă dintr-o aruncare de la 7 metri. Deși pe parcursul competiției a revenit la echipă interul Cristinel Burcă, iar Florin Marian Filip a rămas și el în formație după ce transferul în Dubai a eșuat, handbaliștii de la „U” Transilvania au terminat dezamăgitor turul pe locul 9, cu 11 puncte. Ca urmare, an- trenorul Remus Moldovan și-a reziliat contractul considerând că nu beneficiază de suficientă susținere pentru a continua iar în 5 ianuarie 2010 a fost prezentat oficial noul tehnician al echipei „U” Transilvania, în persoana lui Constantin Ștefan, venit de la HC Odorheiul Secuiesc. În luna mai, portarul Levente Szabo, venit la „U” Transilvania în urmă cu exact 11 luni de la HC Odorhei, a părăsit echipa, semnând pentru vicecampioana României, UCM Reșița. Sfârșitul ediției 2009-2010 a Ligii Naționale de handbal masculin i-a găsit pe clujeni pe locul 8, care poate fi considerat un eșec în raport cu programul inițial și cu așteptările generale.
În pauza competițională a fost organizat turneul amical, „Cupa U 75”, cu prilejul aniversării a 75 de ani de handbal la Cluj, victoria celor de la „U” Transilvania fiind alăturată unui moment festiv în cadrul căruia 40 dintre fostele glorii ale handbalului masculin clujean au fost premiate cu plachete și diplome aniversare, iar foștii handbaliști, Sorin Chirilă, Marcel Florean, Dacian Dăncilă, Horațiu Gal, Flaviu Sîmboan și Radu Marc au primit titlul de maestru al sportului.
În sezonul 2010-2011, sub conducerea lui Constantin Ștefan, au ajuns la Cluj Vali Ghionea, Ionuț Irimuș și sârbul Pedrag Vujadinovic transferați de la UCM Reșița, rămasă fără bani. Infuzia de jucători alături de profesionalismul lui Constantin Ștefan a avut ca rezultat clasarea pe locul 5 la finalul ediției respective de campionat.
Din păcate sezonul 2011-2012 a însemnat și începutul declinului echipei, odată cu încetarea susținerii financiare din partea principalului sponsor și practic dizolvarea fundației care susținea echipa. Din cauza problemelor financiare, în vara lui 2011 au plecat definitiv 8 jucători, alți 3 au fost împrumutați iar Constantin Ștefan a acceptat oferta de a antrena campioana HCM Constanța. Până la urmă „U” Transilvania a rămas pentru încă un sezon în Liga Națională după ce a câștigat meciurile de baraj disputate la Buzău unde elevii lui Liviu Jurcă, revenit la echipă, au învins pe CSM Bacău și Minaur Baia Mare.
Vara lui 2012 a găsit echipa de handbal „U” Cluj cu transferurile blocate de Federația Română de Handbal din cauza unor datorii și practic în colaps financiar. Cu un lot schimbat în proporție de 80%, oficialii grupării clujene au sperat să găsească rețeta pentru performanță prin îmbinarea tinereții unora dintre jucători cu experiența lui Cristinel Burcă sau Răzvan Szopka și asta după ce au reușit perfectarea actelor și înscrierea în competiție „pe ultima sută de metri”. În luna octombrie, după 5 înfrângeri din tot atâtea meciuri în Liga Națională, Liviu Jurcă a fost înlocuit de fostul jucător al echipei clujene, Ioan Ani-Senocico.
O rază de speranță părea să răsară la începutul anului 2013, când „frâiele” au fost preluate de o nouă conducere, formată din foștii handbaliști Mircea Petruș, președinte interimar, Călin Hossu, membru și profesorul Gheorghe Zamfir, director tehnic. Aceștia aveau în față o situație financiară dezastruoasă, datoriile și restanțele salariale către jucători însumând 80.000 de euro. Din cauza rezultatelor slabe, noii oficiali ai echipei au decis și o nouă mutare pe banca tehnică. Aceștia i-au propus lui Ioan Ani-Senocico să treacă în funcția de antrenor secund dar acesta a refuzat și a demisionat, astfel că echipa a rămas să fie condusă doar de Lucian Baciu, fost jucător la „U”, dar și la Dinamo. Schimbarea la nivelul conducerii administrative și la cel al băncii tehnice nu a dat rezultate, echipa retrogradând în divizia A, cu 2 victorii și 20 de înfrângeri.
Începând din sezonul 2013-2014, „U” a jucat în liga secundă, antrenată de Liviu Jurcă și apoi de Alexandru Cucuiet, pentru ca din sezonul următor să îl aibă la timonă pe Adrian Cercelaru și din nou pe Liviu Jurcă. Universitatea Cluj va încheia sezonul 2014 – 2015 pe locul 4 al Seriei B din Divizia A, cu drept de participare la barajul de menținere/promovare în Liga Națională, în care, însă, a pierdut ambele meciuri și s-a clasat pe locul 3, în Grupa A. O altă conducere a încercat să revigoreze handbalul studențesc clujean în noul sezon competițional, în Divizia A, Seria B: Călin Hossu – președinte, Liviu Jurcă – director sportiv. Din păcate, universitarii clujeni au încheiat ediția 2015-2016 de campionat pe locul 5, cu 37 de puncte și un bilanț de 12 victorii, un egal și 9 eșecuri.
În vara lui 2016, cu asistentul universitar Alexandru Gherman președinte și Alexandru Cucuiet antrenor, se va încerca reconstrucția unei echipe care se va baza, aproape în totalitate, pe studenți ai facultăților clujene, lotul fiind format din 22 de jucători, cel mai vârstnic având 22 de ani. Finalul sezonului găsește, însă, echipa pe locul 4 în clasamentul Diviziei A Seria B, ceea ce echivalează cu o nouă ratare a revenirii pe prima scenă a handbalului românesc.
Pentru campionatul 2017-2018, la timona formației a revenit Ioan Ani Senocico ajutat de Cristi Coroian, și echipa a încheiat turul pe locul 3, loc care duce la baraj, cu 18 puncte strânse din 6 victorii și 4 înfrângeri. După o evoluție bună și în retur, handbaliștii clujeni au terminat sezonul competițional al Diviziei A pe locul 3, cu 39 de puncte, având 13 victorii și 7 înfrângeri, ceea ce le-a oferit șansa participării la barajul de promovare/ menținere în Liga Națională de la Călărași. Deși au fost întrecuți de HC Buzău cu 31-22 și de CSM Făgăraș cu 32-27, elevii lui Ioan Ani-Senocico au primit, din partea Federației Române de Handbal, o invitație de participare în sezonul 2018-2019 în Liga Națională Masculină, ținându-se seama de retragerea din campionat, în luna ianuarie 2018, a echipei HC Odorhei și a locului obținut de „studenți” la Barajul de la Călărași și marcând astfel revenirea echipei în prima ligă. Revenită pe prima scenă a handbalului masculin, cu o echipă formată în totalitate din studenți și o medie de vârstă de 22 de ani, echipa nu rezistă și la finalul campionatului 2018-2019 retrogradează în liga secundă.
În ediția următoare de campionat, echipa antrenată de sârbul Vladimir Vojvodic, se clasează pe locul 2 în Divizia A, Seria C și nu se înscrie la barajul pentru promovare. Cu același antrenor la timona echipei, ”U” Cluj se califică la barajul pentru promovare în Liga Zimbrilor. Drumul spre prima scenă a handbalului masculin a fost barat de un turneu controversat, în care băieții noștrii au câșigat două partide, cu CSU Pitești și CSU Suceava. Rezultatul neverosimil obținut de suceveni, care au trecut de CSM Bacău, după o prestație mult sub așteptări a adeversarului, ”U” Cluj a ratat la golaveraj promovarea în Liga Zimbrilor.
