ISTORIC HANDBAL MASCULIN
În anul 1935, prin strădania profesorului Onoriu Cheţianu, ia fiinţă prima echipă masculină de handbal în 11 la Cluj: Universitatea Cluj. Aceasta va susţine numai jocuri amicale, în centre în care handbalul era deja cunoscut: Mediaş, Sibiu, Sighişoara. Dintre jucătorii echipei de atunci, amintim pe: A. Ştefan, T. Cernăuţeanu, Titus Capeţianu, Măgheruşan, Sabin Novac. În preajma războiului ea se va desfiinţa.
În toamna anului 1948, Huniade Anton, student la Facultatea de Agronomie, încropeşte o echipă de hanbal în 11, adunând, de prin facultăţi, 25-30 de studenţi. Pentru scurtă vreme echipa este antrenată de dr. Cheţianu. În anul 1949, întărită cu noi jucători studenţi, echipa se înscrie în campionatul de calificare pentru divizia A. Tentativă nereuşită, dar reluată în 1950 şi încununată de succes. Iată numele jucătorilor care au reuşit această performanţă: Taropa Tiberiu, Brotea Gavril, Breckner Otto, Cosma Enea, Giurgiu Emil, Videa Emil, Egyed Alexandru, Tőrők Ştefan, Kessler Hans, Nagy Alexandru, Gothárdt Dionisie, Soó Alexandru, Körödi Ion, Pivaru, Galoş Alexandru, Secui Ion, Stan Ioan.
Primul preşedinte al Secţiei de handbal a fost prof. Ion Stamate, primul antrenor oficial, Lukács Iosif. Au mai antrenat echipa Aurel Encuţescu şi Francisc Monis.
Destinul echipei „Ştiinţa”, în confruntarea cu cele mai bune echipe din ţară, a fost zbuciumat. Tinerii studenţi clujeni, neavând experienţa colegilor din alte centre (Bucureşti, Timişoara etc.), nu se ridică la valoarea acestora. Deşi echipa avea antrenori pricepuţi (amintim pe prof. Aurel Encuţescu şi pe Monis Francis) şi va da chiar lotului naţional câţiva jucători (Videa, Brotea, Gothárd, Nagy şi Tőrők), ea va retrograda în divizia B, apoi, prin anii 1956-1957, se va dizolva şi va dispărea din activitatea competiţională.
Cu aceasta se termină practic activitatea la handbal în 11. El va fi înlocuit cu handbalul în 7, mai dinamic, mai accesibil, mai spectaculos, cu posibilităţi mai mari de evoluţie. Primele echipe de handbal în 7 se înfiinţează în anii 1959-1960.
Acestea participă la competiţiile oficiale Cupa de iarnă şi Cupa Sportul Popular. În 1961, ia parte la campionatul de calificare cu următorul lot: Radu, Dorin Almăşan, Zeriu, May Gunther, Pop Elekes, Mokes Volker, Hnat II, Cornel Neamţu, Stelian Coman, Neguleasa. Antrenor, Titus Lobonţ, student la medicină. Echipa îşi continuă tentativele de promovare, având în lot noi jucători: Vătafu, Franschy, Opreanu, Petru Pop, Tiberiu Prişcu, Ştefan Boeru, Rizescu, Kiraly, Gyarfas.
Începând cu anul 1961, echipa are la conducerea tehnică pe profesorul Romeo Sotiriu. Tentativele de promovare din campionatul regional în divizia B sunt ratate an de an, dar anul 1964 aduce profesorului Sotiriu şi elevilor săi (mai precis, studenţilor săi) primul succes: promovarea în divizia B a campionatului naţional. Această performanţă a fost obţinută în urma câştigării turneului de calificare din oraşul Victoria. Iată lotul pe care antrenorul Romeo Sotiriu l-a avut la dispoziţie: Sergiu Vătafu, Karacsony Carol, Franschy Hans, Dorin Almăşan, Möckesch Volker, Bartmes Dieter, Ştefan Oprean, Petru Pop, Rolf Speck, Darai Zoltan, Tiberiu Prişcu, Lucian Albu, Sabin Burcă, Stelian Coman.
Experienţa competiţională căpătată, dar mai cu seamă profesionalismul şi ambiţia prof. Romeo Sotiriu, care îşi va dirija eforturile spre a crea o echipă performantă, vor asigura premizele realizării unui alt mare pas: participând în campionatul 1966/67 în seria studenţească a diviziei B, o câştigă detasat, promovând astfel în divizia A. Lotul: Konert Dieter, Sergiu Vătafu, Petru Albu, Roth Dieter, Gheorghe Răzor, Speck Gűnther, Constantin Panţâru, Reich Udo, Palko Ioan, Schwartz Holger, Darai Zoltan, Mihai Redeş, Dorin Paznicu, Simion Isac, Virgil Oană, Zamfir, Raul. Este meritul incontestabil al jucătorilor, dar şi al profesorului lor, care a înţeles, dar a şi acţionat pentru a alătura ideii de performanţă, cerinţele majore ale realizării ei: implicarea totală a jucătorilor, dăruire şi disciplină perfectă, acceptare a sacrificiilor.
Alături de acest prim mare succes, în primăvara anului 1967, „U” Cluj îşi va înscrie în dreptul numelui său, un altul: câştigarea Cupei F.R. Handbal, într-un turneu de 4 la Braşov, alături de Dinamo Braşov, Dinamo Bacău şi Universitatea Bucureşti.
Echipa a obţinut câteva rezultate foarte bune, dintre care amintim ocuparea locului III în campionatul naţional 1968-1969, precum şi câştigarea de două ori consecutiv (1967 şi 1968) a Cupei României. Handbaliştii clujeni au susţinut de asemenea numeroase jocuri internaţionale în ţară sau peste hotare. Trei dintre componenţii echipei (Tudosie C-tin, Chircu Ioan, Stuparu Paul) au făcut parte din echipa universitară a României care la Lund (Suedia), în 1973, a câştigat titlul mondial studenţesc. Echipa a fost antrenată de prof. Eugen Trofin. Numeroşi componenţi ai echipei „U” Cluj au făcut parte din loturile olimpic, universitar, de juniori sau au făcut parte din echipe puternice ale ţării. Amintim doar pe Panţîru C-tin, Tudosie C-tin, Oros Iosif, Slavici Mihai, Keil Gh., Chircu Ioan, Palko, Răzor Gh., Negovan Ioan, Roth Dieter, Oană Virgil, Iancu Adrian, Speck G., etc.
La prima participare în campionatul Diviziei A, echipa”U” ocupă locul V. Un bilanţ absolut pozitiv, nu numai prin realizarea acestor performanţe, dar şi prin calitatea jocului prestat şi impunerea în plan naţional a unor jucători. Sunt promovaţi, astfel, în lotul lărgit al naţionalei, jucătorii Roth Dieter şi Speck Gűnther.
Anul 1968 aduce din nou în vitrina echipei Cupa F.R. de handbal, câştigată în întrecerea cu Dinamo Bacău, Poli Timişoara şi campioana naţională şi câştigătoarea Cupei campionilor europeni din acel an, Steaua Bucureşti. Jocul din finală cu Steaua reconfirmă bunele aprecieri asupra valorii echipei. Ea domină tehnic, tactic, dar ceea ce a impresionat şi a fost determinant în obţinerea victoriei, au fost ambiţia şi dorinţa de victorie. Este factorul asupra căruia profesorul Sotiriu va insista permanent, iar rezultatele vor confirma realizările în acest plan. Oana, Pantiru, Roth, Speck, Darai, vor puncta pentru clujeni în acest meci de referinţă, câştigat cu 19-18.
Ediţia 1968-1969. Locul 3 în clasament (medalii de bronz, deci) şi reeditarea performanţei, în campionatul 1969-1970. Din nou jocuri spectaculoase şi evoluţii de înalt nivel tehnico-tactic. Este rândul jucătorilor Oană V. şi Panţîru C. să sporească prestigiul echipei, fiind convocaţi la lotul naţional de tineret. În continuare, echipa ocupă următoarele locuri în clasament: ’70-’71 – locul 4, ’71-’72 – locul 5, ’72-’73 – locul 5, ’73-’74 – locul 6, ’75-’76 – locul 6, ’76-’77 – locul 10, ’77-’78 – locul 7, ’78-’79 – locul 7. Aici îşi încheie activitatea ca antrenor al echipei de handbal, profesorul Romeo Sotiriu, activitate apreciată unanim ca excepţională. Aceasta ca urmare a rezultatelor obţinute în competiţiile interne, mai întâi, dar şi a calităţii jocurilor prestate, imprimând echipei o concepţie modernă de joc. Ca o recunoaştere a valorii sale, Federaţia Română de Handbal îi încredinţează pregătirea echipei naţionale universitare, pe care o va conduce la câştigarea titlului mondial în 1973 şi echipei naţionale de tineret, care va ocupa locul I în Cupa ţărilor latine, în 1971.
Din rândul jucătorilor pregătiţi la club de profesorul Sotiriu vor fi selecţionaţi şi se vor impune la echipele naţionale: Schobel S. şi Tudosie C. – medalii olimpice, Tudosie C. – campion mondial, Speck G. – campion mondial de tineret, Schobel S., Tudosie C., Chircu I., Stuparu Paul – campioni mondiali universitari.
Bogat a fost şi calendarul internaţional al jocurilor amicale susţinute de „U”: turnee în Iugoslavia, Cehoslovacia, R.F.Germania, R.D. Germania, Polonia, peste tot cu rezultate bune în compania unor echipe de renume în handbalul european.
Demn de remarcat este faptul că echipa „U”, fiind prin excelenţă studenţească, lotul de jucători era supus fluctuaţiei an de an, absolvenţii facultăţilor clujene luând drumul altor centre handbalistice unde problemele socio-profesionale erau mai uşor rezolvate.
După perioada de stabilitate ’87-95 (marcată mai toată de poziţionări în doimea superioară a primei divizii, artizanii fiind Marcel Florean, Radu Marc, Marius Crainic, Sergiu Pop, Călin Hossu, Marius Cristea, Flaviu Sâmboan, Remus Moldovan, Kiss Robert), “U” traversează una din ciclicele sale crize, în ’97 pierzând contactul cu prima scenă. Revine însă după un singur sezon, şi nu oricum, ci în forţă (lider al turului), antamând loc de cupă europeană. Pe care îl şi obţine, echipa (practic o nouă generaţie, şlefuită de cunoscutul tehnician al handbalului masculin clujean, profesorul Gheorghe Zamfir) situându-se la finele ediţiei ’98-’99 pe locul IV – loc de cupă europeană, pe care nu-l va putea însă fructifica din cauza dificultăţilor financiare.
Frustrarea neînscrierii în City Cup n-a marcat însă moralul echipei, “U” abordând sezonul ’99-2000 cu şi mai multă determinare. Nu se va desprinde însă de pluton decât spre finele turului, când studenţii produc şocul sezonului învingând pe Dinamo în Ştefan cel Mare (21-20). Asta după ce remizaseră cu Steaua la Cluj. Cât priveşte returul, ei bine, acesta a semănat a marş triumfal, cele 9 victorii (6 acasă, 3 în deplasare), plus egalul de la Craiova configurând cel mai spectaculos demi-sezon realizat vreodată de alb-negri. Succes răsplătit cu BRONZUL campionatului, medalie ce revenea la Cluj după 30 de ani de aşteptare, precedentele fiind cucerite, reamintim, în ’68-’69 şi ’69-’70. SEMNATARII BRONZULUI 2000: senatorii Marcel FLOREAN, Horaţiu GAL, Tudor TONIŢA, Lucian BACIU, Claudiu BOANCĂ, Florin BACIU, Dacian DANCILĂ, Iulian ROCAŞ, Catrinel CĂTINAŞ, secundanţii Alexandru Cucuiet, Szabo Levente, Vivian Volovati, Cristinel Burcă, Sergiu Huian şi, evident, “baghetele” de la pupitru, prof. Gheorghe ZAMFIR şi tenacele său asistent Remus MOLDOVAN.
