ISTORIC BASCHET MASCULIN
Inițiative și acțiuni de popularizare și practicare a jocului de baschet la Cluj au loc în școli încă din anul 1938, primele panouri și coșuri fiind instalate în curtea Gimnaziului Catolic. Practic însă, jocul cu mingea la coș își face apariția la Cluj cu începere din anul 1940. Învățarea și practicarea baschetului se realizează mai întâi în Universitate, odată cu formarea Clubului Atletic (K.E.A.C.) și mai apoi, din 1942, și în mediul școlar. Un rol important în această acțiune de extindere a practicării baschetului l-a avut profesorul Adalbert Kovács, mare pasionat al baschetului, căruia i se datorează introducerea acestuia în programul orelor de educație fizică din școli, precum și dotarea terenurilor de joc cu panouri și coșuri.
Secția de baschet a Clubului „Universitatea” a fost înființată în anul 1947, coexistând cu cea a Universității Bolyai, B.E.A.C., ce avea în frunte pe mai vechiul susținător al baschetului în orașul Cluj, prof. Adalbert Kovács. Cele două secții universitare se vor uni în decembrie 1948 în cadrul Clubului Sportiv Universitar (C.S.U.) Cluj, ce își va schimba, din anul 1950, numele, în Știința Cluj.
În perioada 1947-1950, campionatele naționale s-au desfășurat după sistemul calificărilor: fază pe oraș, zonă, interzonal și turneul final. În acest interval, echipele clubului, masculină și feminină, nu se califică în fazele superioare, ele clasându-se pe locurile secunde în faza pe oraș. În această perioadă, ca și în cea următoare, atât la fete cât și la băieți, activitatea se concentra la Asociația Sportivă Dermata, ulterior numită Flamura Roșie.
În anii 1951-1952, sistemul de desfășurare a campionatului suferă unele modificări, dar nici în această perioadă echipele nu reușesc să depășească faza orășenească. La masculin, secția de baschet a C.S.U. Cluj (Știința) participă la campionatele naționale cu două echipe: C.S.U. Cluj I și C.S.U. Cluj II, și avea în componență, printre alții, pe următorii: I. Deak, Fr. Barabaș, L. Taloș, E. Rusu, I. Szilassi, V. Chiorean, M. Popițan, Marosi Pál, M. Milea, C. Moldovan, H. Nicoară, I. Budișan, Bajka Pál, I. Farcaș, I. Știrbu, I. Herța, M. Pop, I. Aszálos, Șt. Cosma, V. Ilieș. Antrenor al echipei este Francisc Barabaș, în același timp și jucător, iar secretar al secției, Mircea Benea.
După doar o ediție, campionatul divizionar se desființează, având loc numai întreceri pe zone și turneul final. În anii 1949-1951, întâietatea pe oraș este disputată între echipele ASA Cluj, „Dermata”, CSU și Metalul. Doi ani la rând câștigă militarii cu echipa formată din Gámentzi, Pop, Lukács, Gyárfás, Liță și colegii lor adunați din Târgu Mureș, Oradea, București și Cluj. În anii 1949 și 1950, se organizează „Cupa Orașelor”, competiție la care, pe lângă centrele provinciale, participă și capitala cu o formație de tineret. Ambele întreceri sunt câștigate de sportivii clujeni. De remarcat că finalele s-au disputat în nocturnă, la stadionul orașului, în fața unor tribune pline de spectatori. Deși fără rezultate notabile în acești ani, în 1951 Știința Cluj reușește totuși performanța de a cuceri titlul de campioană națională universitară. Antrenor al echipei era același Fr. Barabaș, care se ocupa și de pregătirile echipei masculine.
Campionatele feminine și masculine din 1951 au o însemnătate deosebită. Echipa calificată în turneul final promovează în Categoria A, competiție care, de la această dată, se desfășoară fără întrerupere. S-au calificat și au promovat în Categoria A echipa „Dermata”, la băieți și CSU, la fete. În anul 1952, echipa de băieți ajunge în faza interzonală, desfășurată la Roșiorii de Vede, dar nu reușește să se claseze decât pe locul doi și astfel nu poate participa în faza pentru promovare.
În perioada 1950-1952 au activat ca jucători în echipa de băieți: Francisc Barabás (jucător și antrenor), Liviu Taloș, Emil Rusu, Vasile Chiorean, Mircea Pop, Horia Nicoară, Ioan Știrbu, Ion Herța, Bajka Pál, Mircea Popițan, Ion Budișan, Cornel Moldovan, Mircea Milean, Aurel Ciortea, Farkas István și Szilassi Iuliu. În anul 1953, cei mai buni opt jucători ai echipelor masculine au fost împrumutați divizionarei A „Flamura Roșie”. Lotul rămas a fost: Ion Budișan, Kovács Sándor, Alexandru Mihăilă, Józsa György, Szalma Ioan, Ioan Herța, Ștefan Cosma și Vasile Chiorean. În campionatul de calificare din acest an, echipa a ajuns în faza interzonală (desfășurată la Satu Mare), clasându-se pe locul trei. Antrenor: Vasile Chiorean. În anii 1953 și 1954, echipa activează pe lângă Catedra de Educație Fizică a Universității și participă la turneele finale de calificare pentru divizia A desfășurate la Satu Mare și Brașov; fără reușită, însă. Noua sa denumire este Știința Babeș-Bolyai; iar antrenor, Gheorghe Rusu.
Istoria se repetă în anul 1954, iar în anul următor apar primele succese ale echipei de băieți, întărită cu jucătorii împrumutați la „Flamura Roșie”, unde câștigaseră experiență de competiție, sub titulatura IMF-Progresul Cluj. Formația se clasează în faza finală a campionatelor de calificare pe locul doi, după „Progresul Arta” București, promovând pentru prima dată în divizia A, loc pe care nu-l va mai părăsi. Lotul echipei promovate a fost: Vasile Chiorean, Ion Știrbu, Ion Sabo, Horia Nicoară, Ovidiu Lupșa, Adrian Radu, Traian Litan, Ion Budișan, Ștefan Cosma, Victor Gorschi și Lisai Petru, antrenor fiind apreciatul tehnician Gheorghe Rusu. În campionatul anului 1956, cu același lot de jucători, echipa se clasează pe locul al 11-lea, realizând numai 5 victorii, dar, în urma unor jocuri de baraj, reușește să-și mențină locul în divizia A. În anul 1957, echipa, acum sub numele de Știința I.M.F., ocupă locul al 7-lea în campionat. Antrenorul Gh. Rusu va rămâne în funcție până la sfârșitul campionatului 1957/1958. Cel care îi va urma la conducerea tehnică a echipei va fi Alexandru Șerban, același care pregătise echipa feminină universitară a Clujului, campioană națională în anii 1953 și 1954. Echipa masculină Știința I.M.F. își va întări lotul pe parcurs prin venirea lui M. Ionescu, Aug. Zeriu, N. Gusan și El. Sárossi care, alături de M. Albu, M. Bugnariu, I. Vizi, H. Demian, V. Chiorean, Tr. Litan, H. Nicoară și Adrian Radu vor constitui o formație ce se va afirma constant și tot mai puternic în anii următori. Sala de la „Dermata” devine neîncăpătoare pentru public, ca urmare, competițiile se mută în Sala Armatei care, între anii 1955-1958, este scena unor confruntări electrizante, între Știința și celelalte echipe puternice din țară. Nici tribunele suplimentare nu pot asigura atâtea locuri câte se cereau. Demian, Cernea, Albu, Stroie, Vizi și coechipierii lor cu antrenorul Sárossy Elemér la timonă nu pot trece de C.C.A., clasându-se de trei ori pe locul secund. Mulți dintre jucătorii ce aveau să întărească formația universitară proveneau de la concitadina Constructorul, la cârma căreia se instalase fostul antrenor al studenților Gheorghe Rusu. Cu lotul substanțial înnoit și beneficiind de condiții mai bune de pregătire, echipa reușește să se claseze în campionatul 1958/1959 pe locul al II-lea, în urma echipei militare, C.C.A. reușind să întreacă însă echipe ca Dinamo București și Târgu Mureș sau Olimpia MI București. Lotul de bază folosit la acest campionat a fost: Vizi Imre, Mircea Bugnariu, Adrian Radu, Mihai Albu, Mircea Ionescu, Litan Traian, Nicoară Horea, Vasile Chiorean, Horia Demian și Sárosi Elemér. Vizi Imre promovează în echipa națională a țării și participă în acest an la cea de a 11-a ediție a campionatului european de la Istanbul, la un turneu internațional desfășurat la Ljubljana și la ediția a 6-a a Balcaniadei de la București.
În campionatul 1959/1960, echipa va avea din nou o comportare foarte bună, clasându- se a 3-a, după C.C.A. și Dinamo Tg. Mureș. N. Viciu și V. Stroe vor întări lotul echipei universitare iar Imre Vizi, Horia Demian și Mihai Albu vor fi selecționați în lotul echipei naționale. Se afirmă tot mai puternic marele jucător care a fost Mihai Albu, contribuția sa la succesele echipei fiind hotărâtoare. Excepționalul său talent, calitățile sale deosebite îl vor impune ca pe unul din cei mai buni jucători români din toate timpurile. Ca o recunoaștere a clasei sale, va fi selecționat în echipa Europei cu ocazia unui meci jubiliar. Lotul echipei se va întregi cu Till, Popescu, Doca și Pop.
În campionatul următor, cel din 1960/1961, echipa ocupă locul al 5-lea. Lotul celor trei selecționabili se mărește cu N. Viciu. Se cuvine să amintim aici de conducătorul secției de baschet, regretatul doctor Mircea Ciupe, ca și de dr. Nicolae Balkani, de asemeni, mare susținător ai baschetului universitar clujean. Echipele de juniori „Știința” și Clubul Sportiv (antrenor Sárossy și Bodoni) promovează o serie de jucători în formațiile superioare: Horia Demian, Matei Rührig, Bogdan Culi, Horia Geomolean, Rusu, Kun, Ronai. Aceștia sunt doar câțiva dintre ei. Numărul mare de jucători impune înființarea echipei „Politehnica”, care promovează în Categoria A. Clujul are astfel două echipe masculine și două feminine în prima divizie, a doua echipă de fete fiind A.S.A. Cluj, condusă de antrenorul Nicolae Martin. Clujul a dat baschetului, în primele două decenii de activitate, un maestru emerit al sportului și șapte maeștri ai sportului.
Deceniul 1961-1971 poate fi considerat cel al consolidării, al continuării tradiției ce începuse deja să se formeze în istoria secției de baschet masculin a lui „U”. În anul 1960-61, echipa ocupă locul 5 în divizia A, după CCA, Dinamo Târgu Mureș, Dinamo București și Rapid București. În acest an, din lotul Universității Cluj, au fost incluși, în echipa națională: Horia Demian, Vizi Imre, Mihai Albu și Nicolae Viciu. Ei iau parte astfel la campionatele europene de la Belgrad (unde reușesc să învingă echipa Iugoslaviei), la Balcaniada de la Skopje și la Universiada de la Sofia. Antrenor în această perioadă este prof. Elemér Sárossi, mai vechi jucător al echipei. Echipa ocupă locuri fruntașe în continuare: în campionatele 1961/1962 și 1962/1963 locul al 2-lea, precum și alte locuri aproape de podium în campionatele următoare. Iată lotul de jucători al acelei perioade: Demian, Vizi, Cernea, Bugnariu, Stroe, Albu, Enea, Ionescu, Barczi, Berinde, Bálint, Bogdan, Kun, Gubeș, H. Pop, Rührig, Prie, Moldovan, Dăianu.
Începând cu campionatul 1961-62, echipa a fost condusă de profesorul de educație fizică Sárosi Elemér, plecat ulterior definitiv în țara vecină – Ungaria. După ce Mihai Albu, în toamna anului 1963, se va transfera la Dinamo București, steaua unui alt mare jucător al lui „U” va începe să strălucească. Acesta este Matei Rührig, jucător cu totul excepțional, care va „sfinți” vreme îndelungată, prin prezența și prestațiile sale, terenul de joc dintre cele două panouri. Organizator de joc lucid, se va impune prin constanța randamentului său deosebit, prin dăruire și conștiinciozitate. Câteva cuvinte despre felul cum se desfășoară jocurile de baschet în deplasare, în acea vreme. La București, în sălile Floreasca, Dinamo, Rapid, în condiții foarte civilizate, cu arbitri imparțiali și oficiali competenți. Un public cunoscător, printre ei foarte mulți susținători ai echipei „Știința” Cluj. În provincie, un cu totul alt aspect. Săli neîncălzite, cu zgură la Oradea și Timișoara, săli mici, neregulamentare, la Iași și la Craiova. În aceste orașe, mai ales la cele din urmă, era foarte greu de câștigat, datorită publicului prea înfierbântat, de multe ori cu o comportare necivilizată, uneori agresiv, cum a fost cazul când Horia Demian a fost împuns în coapsă în timpul unei acțiuni sub panou cu un ac de injecție; arbitrii erau timorați de comportarea unui public care dorea cu orice preț și cu orice mijloace să câștige echipa locală, care de altfel era mult inferioară echipei noastre. Arbitrii se temeau de un eventual contact direct cu publicul în timpul sau după joc, prestația lor fiind influențată în mod negativ în acest fel. Oficialii de la masă trebuiau supravegheați în permanență pentru că treceau în foaia de arbitraj coșurile marcate de noi, la ei, greșelile personale ale lor, la jucătorii noștri, manipulau cronometrul și altele. Spre deosebire de acestea, publicul din Cluj, de fiecare dată când echipa disputa jocurile pe teren propriu, fie în sala „Clujeana”, sala „Armatei” sau Sala Sporturilor, venea și umplea până la refuz aceste săli, încurajând echipa în mod sportiv, civilizat și cu aplauze la prestația sportivilor din echipele adverse. Aceștia plecau acasă în majoritatea cazurilor mulțumiți de spectacolul oferit de jucătorii echipei „Știința” Cluj, care rareori pierdeau jocurile disputate acasă.
În anul 1961-62 și 1962-63, „Știința” Cluj se clasează pe locul doi în urma echipei CCA și din nou unii dintre sportivii noștri sunt selecționați în lotul național: Horia Demian, Nicolae Viciu, Mihai Albu și Spiridon. Ei vor participa la Balcaniadele de la Atena și Istanbul și la campionatele europene de la Wroclaw în Polonia. În perioada 1960- 1965, Mihai Albu și Adolf Cernea au plecat la Dinamo București, cei doi, împreună cu Horia Demian, Mircea Bugnariu și Emeric Vizi alcătuind scheletul echipei din anii 1959-1963. „Tripleta de aur” a Universității Cluj, în acei ani, a fost formată de Emeric Vizi, Matei Rührig și Horia Demian alături de care se mai afirmă Stăvariu și Ronay. Dar, iată ce spunea prof. Dr. Ioan Proinov despre Horea Demian: „L-am cunoscut pe Horea prin anii ’60, când m-a îndatorat (sau pedepsit) cu apropierea de baschet şi de echipa căreia i-am rămas fidel până astăzi. Era student la „Chimie” şi liderul „cinci-ului” universitar. Dar un lider de-o factură cu totul aparte, subordonându- şi forţa talentului şi autoritatea personalităţii simbolicului „U”, în care nu vedea doar o grupare sportivă universitară, ci însăşi ideea de virtute sportivă a Clujului. De aici patima cu care şi-a servit echipa şi impresionanta lui fidelitate faţă de „U”. Fiindcă o spun pentru cei care nu o ştiu – Horea a fost îndelung curtat atât de marile cluburi din capitală cât şi de formaţii de peste Ocean. Niciodată nu s-a gândit însă să-şi părăsească „U”-ul iubit şi Heidelbergul pentru care avea o adevărată veneraţie. Ca sportiv, Horea a fost un jucător de-o rară corectitudine, ceea ce a şi imprimat un deosebit respect printre colegii de generaţie şi identificarea numelui său cu acela de campion al fair-play-ului. Pe cât era de înalt pe atât de înaltă-i era ţinuta lui morală forjată prin educaţie, credinţă în Dumnezeu şi mare iubire de oameni. Fiindcă n-am cunoscut alt om cu atât de mare deschidere faţă de semeni cum a fost Horea. În mijlocul prietenilor, Horea echivala cu un soare: vesel, luminos, iradiant, penetrant, totdeauna dispus să asculte şi să ajute. De aceea l-au iubit atât de mult colegii (colegii de sport şi cei de la catedra universitară), l-au adulat studenţii şi cultivat prietenii. Printre care am avut bucuria să mă număr.”
În anul 1962, antrenorul Alexandru Șerban are frumoasa dar mai cu seamă utila inițiativă a înființării, pe lângă Catedra de Educație Fizică a Institutului Politehnic, a unei echipe de baschet masculin. Va aduna aici tot ceea ce, pentru început, nu „încăpea” în lotul Științei, juniori, tineri cu perspective. Găsim echipa încă din campionatul 1962/1963 în divizia A. În multe din edițiile campionatului, până în anul 1975 acela al fuzionării sale cu echipa Universității, se va situa în zona de mijloc a clasamentului, traseu „punctat” totuși și de o „coborâre” în B. Dar, principalul merit al echipei a fost acela de a fi format și rulat jucători de certă valoare, ce vor completa ritmic rândurile colegei mai mari de campionat, Știința, apoi Universitatea. Antrenori ai echipei, mai întâi, Alexandru Șerban, apoi prof. E. Sárossi, din anul 1968, și prof. Vasile Mureșan, din anul 1972. Se distinge, în toată această perioadă, ing. Iosif Maniu, un inimos susținător al echipei. Iată câteva nume din lunga listă a jucătorilor ce au activat la „Politehnica” și dintre care mulți au fost promovați în echipa Universității: M. Rührig, I. Kun, H. Pop, A. Geomoleanu, L. Moraru, Șimon, M. Barna, Gh. Roman, V. Moisin, A. Vidican, A. Balint, A. Pungă, A. Antal, C. Voicu, Till, Barczi, Almașu, Rusu, Lungu, Vana, M. Crăciun, T. Scridon, M. Banu, Z. Horvath, D. Moldovan, I. Bacoș. G. Farcaș, Voineag, Zatler, Moga.
Meti Rührig şi-a pus amprenta personalităţii asupra unei întregi generaţii. El a fost posesorul unor energii nebănuite şi beneficiarul unui talent care rămâne şi azi, peste ani, unul de referinţă. Cu Meti în echipă nimic nu era imposibil şi nu de puţine ori mai marile vremii, Steaua sau Dinamo, tremurau la apariţia sa pe teren. „Trupa nebună“ a „Universităţii” Cluj a avut „tupeul” să se opună hegemoniei instituite în acei ani de către cluburile bucureştene. Se poate spune că această opoziţie a constituit un ascendent pentru generaţia anilor `90, care a şi concretizat dezideratul predecesorilor ei, reuşind să cucerească laurii competiţiei interne, în mai multe rânduri chiar.
Din sezonul 1965/1966, profesorului E. Sárossi, la conducerea tehnică a echipei Universitatea, îi va succede dr. Mircea Bugnariu, jucător, și el, până de curând, care își va încheia cariera de antrenor după campionatul 1971/1972. Timp suficient însă pentru a demonstra realele sale calități de tehnician și pedagog. În campionatele 1965/1966, 1966/1967 și 1969/1970 echipa va urca pe podium, obținând medaliile de bronz. În campionatele 1967/1968 și 1968/1969 ocupă poziția a 5-a în clasament. Lotul acestor campionate: Demian, Vizi, Geomoleanu, Prie, Rührig, Ronay, Moraru, Zdrenghea, Kun, Stăvariu, Mathe, Ionescu, Moldovan, Andreițu, Dăianu, Bogdan, Șimon, Laurian, Roman, Antal, Bálint.
Începând cu anul 1972, echipa îl va avea la conducerea tehnică pe prof. Vasile Geleriu. Tehnician cu mare experiență care, beneficiind de aportul unor jucători de reală valoare dar, în primul rând, asigurând echipei o pregătire corespunzătoare, reușește obținerea unor rezultate dintre cele mai bune. În întâlnirile directe cu veșnic pretendentele la titlu, Dinamo și Steaua, victoria a aparținut, în dese rânduri, studenților clujeni. Iată câteva din aceste rezultate și pe câțiva din autorii lor: În campionatul 1972-1973, a obținut locul 3, după Steaua și Dinamo, cu următorul lot: Horia Demian, Teodor Ursache, Stefan Nagy, Péter Ronay, Vasile Zdrenghea, Alexandru Antal, Emeric Vizi, Stefan Mathe, Matei Rührig, Iosif Kun, August Schuller; În campionatul 1975-1976, a obținut locul 3 după Dinamo și Steaua, cu următorii jucători: Matei Rührig, Marius Craciun, Cornel Voicu, Gheorghe Roman, Ștefan Nagy, Adrian Mihalache, August Schuller, Viorel Moisin, Marinel Banu, Ștefan Mathe, Mircea Barna, Sorin Vidican;
În campionatul 1976-1977, a obținut locul 3 după Dinamo și Steaua, având lotul: Gheorghe Roman, Marius Crăciun, Matei Rührig, Mircea Barna, August Schuller, Ștefan Mathe, Sorin Vidican, Adrian Mihalache, Marinel Banu, Viorel Moisin, Marian Dumitru. În anul competițional 1977-1978, un alt loc 3, după Steaua și Dinamo, având în lot pe: Mircea Barna, Marius Crăciun, Gheorghe Roman, Matei Rührig, Cornel Voicu, August Schuller, Ștefan Mathe, Viorel Moisin, Marinel Banu, Adrian Mihalache, Adrian Diaconu și Ion Dragomir. Au mai jucat la „U”: Niki Dăian, Horea Geomolean, Culi Bogdan, Prie, Voicu Moldovan, Valentin Banu, Mihai Jakab, Ion Sabău, Mircea Prică, Hans Martin Bretz, Gheorghe Dăian, Zoltan Gellért, Herbert Klaus, Daniel Mara, Robert Mynio, Horia Nicoară, Mircea Rotaru. În continuare: campionatul 1979/1980, locul al 7-lea; campionatul 1980/1981, locul al 7-lea; campionatul 1981/1982, locul al 10-lea. Alte nume noi în loturile acestor ani: M. Bertz, Gh. Dăian, Z. Gellert, D. Mara, H. Nicoară, M. Rotaru, S. Coșarcă, At. Szabó, Tr. Trif.
Anul 1982 aduce pe banca tehnică pe prof. Gheorghe Roman, după cum se știe, un mai vechi și valoros jucător al lui „U”, fost internațional. În campionatul 1982/1983 un loc 7 apoi, în campionatele următoare echipa evoluează în aceeași grupă valorică 7-12, cu Barna, Herbert, Nicoară, Rotaru, Ilea, Bălan, Hnat, Anca, Moldovan, Trif, Crăciun, Szabó, Pulbere, Olpretean. În campionatul 1986/1987 Universitatea duce o luptă încrâncenată pentru evitarea retrogradării. Din păcate, jucătorul nr. 1 al echipei, conducătorul de joc și realizatorul principal, Mircea Barna, se accidentează grav și-și va întrerupe activitatea. Antrenorii Gh. Roman, o vreme, și Vasile Mureșan, ca și jucătorii Crăciun, Hnat, Pulbere, H. Geomolean, Cercel, Fărcaș, M. Moldovan, I. Murășan, Z. Șandor, Trif, Vinași, Gh. Mureșan, Pintea, Cubleșan nu reușesc să evite retrogradarea în divizia B.
În anul 1989, găsim echipa din nou în divizia A, cu C. Bob, C. Geomolean, H. Geomolean, V. Cercel, Fl. Hnat, C. Meșter, Gh. Mureșan, G. Olpretean, D. Pintea, M. Pulbere, Z. Rab, C. Rusu, H. Rotaru, T. Sebestyén. 1990 va însemna anul unei cotituri deosebite în destinul echipei: înscrierea ei pe lista candidatelor la titlul de campioană! Ce a făcut posibil aceasta? Mai întâi, câteva achiziții de marcă: Mihai Sinevici, Bruno Roschnafski și Mircea Cristescu, toți jucători de națională; apoi, creșterea valorică a întregului lot, cu o subliniere specială însă pentru Gheorghe Mureșan, care confirmă spectaculos marile sale resurse. Am adăuga la cele de mai sus însă și ridicarea pe o treaptă superioară a calității pregătirii, asigurate acum de cuplul Gheorghe Roman – Liviu Morariu, ca și schimbarea totală de optică și mentalitate în rândul jucătorilor.
Campionatele 1991/92 și 1992/93 au avut aceleași finaliste: U și Dinamo București. De data aceasta (prin venirea lui Marcel Țenter) aveam doi conducători buni de joc și cei mai buni doi pivoți din țară: Ghiță Mureșan și Bruno Roschnafsky. Ei se întorceau din Canada de la Campionatul Mondial al juniorilor cu un frumos loc 5. Experiența lor și publicul entuziast au făcut să aducem la Cluj de două ori consecutiv titlul de campioni naționali. De remarcat faptul că ultimul titlu (1992-93) a rămas la Cluj, fără aportul lui Mureșan și Roschnafsky (primul juca în Franța la acea dată, iar al doilea în Germania). N-au cules însă din primul an roadele reunirii acestor factori favorizanți; nu s-au putut bucura de ele nici jucătorii și nici din ce în ce mai mulții și mai frecvenții suporteri n-au fost scutiți de o mare decepție. În play-off-ul cu Steaua (sistem, cel mai bun din trei), ce desemna campioana, se ratează șansa unei mari izbânzi și premiere în baschetul masculin clujean.
„Furați cu toții de mirajul acestei neobișnuite posturi, trăind cu anticipație triumful la care aveam tot dreptul și de care ne mai despărțea un singur pas, cum, cu mare sinceritate remarca antrenorul Gh. Roman, n-am știut să evităm, în momentele hotărâtoare, unele superficialități și să cădem cu toții pradă unei mari dezamăgiri”. Să-i dăm cuvântul, în continuare, tot lui Gh. Roman, cel mai îndreptățit a ne ține la curent cu derularea evenimentelor: Rănile odată vindecate, atacăm următorul campionat, 1991/1992, cu o înverșunare și o hotărâre care, încă de la început, nu mai lăsau nici un dubiu asupra câștigătoarei titlului. Aceasta va fi „U” CLUJ! Pentru prima oară în istoria baschetului masculin din România, titlul suprem ajungea în posesia unei echipe din afara Capitalei”. Iată eroii care au adus Clubului, Clujului și suporterilor acest neprețuit dar: Gheorghe Mureșan, Bruno Roschnafski, Mihai Sinevici, Mircea Cristescu, Marcel Țenter, Horia Rotaru, Dorin Pintea, Tiberiu Sebestyén, Gabriel Olpretean, Mihai Pulbere, C. Bob, C. Rusu. De remarcat apariția în lot a încă unei alte stele a baschetului românesc: Marcel Țenter. Reedităm comportarea bună și în campionatul 1992/1993 și aducem titlul din nou la Cluj. N-a fost deloc ușor și emoțiile nu au lipsit. Am jucat întreg campionatul fără doi din marii jucători ai sezonului trecut, Ghiță Mureșan și Bruno Roschnafski, plecați la echipe de peste hotare. Lotului rămas i s-a alăturat Cornel Geomolean. În continuare, campionatul 1993/1994 ne oferă din nou șansa de a păstra titlul la Cluj. Deși pe parcurs înregistrăm câteva accidentări ce-i vor ține în afara terenului, pe perioade mai mici sau mai mari, pe câțiva din jucătorii de bază, Sinevici, Cristescu, Olpretean, ajungem totuși în finala play-off-ului cu Dinamo, dar, de pe o poziție în clasament inferioară acesteia, și pierdem cu 2-3.” Iată și lotul acestui ultim episod: D. Pintea, T. Sebestyén, M. Cristescu, G. Olpretean, M. Sinevici, M. Țenter, H. Rotaru, C. Rusu. C. Bob, A. Langa, M. Corui, C. Geomolean. Se încheie acest ciclu, așadar, să-i spunem noi „fast”, cu două titluri de campioni și două locuri doi. Un bilanț excelent al baschetbaliștilor noștri care, cu aceste rezultate, completează la modul fericit multele succese și comportări remarcabile ale anilor dinainte.
Iată loturile echipei ciclului 1990-1994:
1990-1991: Mureșan Gheorghe, Roschnafsky Bruno, Sebestyén Tiberiu, Cristescu Mircea, Olpretean Gabriel, Sinevici Mihai, Rotaru Horia, Rusu Cătălin, Constantinescu, Hnat Florin, Pulbere Mihai.
1991/1992: Mureșan Ghiță, Roschnafsky Bruno, Pintea Dorin, Sebestyen Tiberiu, Cristescu Mircea, Olpretean Gabriel, Sinevici Mihai, Rotaru Horia, Rusu Cătălin, Țenter Marcel, Pulbere Mihai, Bob C.
1992/1993 și1993/1994: Pintea Dorin, Sebestyen Tiberiu, Cristescu Mircea, Olpretean Gabriel, Sinevici Mihai, Țenter Marcel, Rotaru Horia, Rusu Cătălin, Bob Bob C., Langar A., Geomoleanu Cornel, Corui Mihai.
„Campionatul 1993-1994 ne oferă din nou șansa de a păstra titlul la Cluj. Deși pe parcurs înregistrăm câteva accidentări ce-i vor ține în afara terenului, pe perioade mai mari sau mai mici, pe câțiva din jucătorii de bază, Sinevici, Cristescu, Olpretean, ajungem totuși în finala play-off-ului cu Dinamo, dar de pe o poziție în clasament inferioară acesteia, și pierdem cu 2-3”. Așa suna declarația antrenorului din sezonul 1993-1994, regretatul Gheorghe Roman, care a contribuit decisiv la consolidarea școlii de baschet clujene, dar și la atingerea celor mai mari rezultate ale Universității Cluj. În 1994, când „U” a serbat 75 de ani de existență, baschetul masculin clujean a făcut cadou medaliile de argint. Debutul anilor 1990 a fost plin de realizări, cu cele două titluri de campioni (1992 și 1993), plus cele două de vicecampioni (1991 și 1994). A urmat o medalie de bronz, în 1995, când deja lângă echipă venise sponsorul SM Invest, care prevestea parcă marea finală din sezonul 1995-1996, care a și adus Universității cel de-al treilea titlu din panoplie. A fost o finală „nebună” cu 1-1 în primele două meciuri la Cluj și apoi 1-1 în următoarele două la București. Meciul decisiv s-a jucat în Sala Sporturilor „Horia Demian” devenită neîncăpătoare, în fata unui public fantastic. U-SM Invest a câștigat cu 86-75 și a devenit noua campioană a României.
Iată și lotul de jucători care au îmbrăcat tricoul de campioni: Horia Rotaru, Dorin Pintea, Mircea Cristescu, Zoltan Szilagy, Attila Vereș, Codruț Bob, Tiberiu Sebestyen, Cornel Săftescu, Ciprian Kolloș, Cosmin Morna și regretatul pivot Cătălin Rusu, care a decedat prematur și nedrept, în luna decembrie 2008. Pentru „U” a urmat o toamnă bogată, evoluând în premieră în cea mai puternică întrecere europeană, actuala Euroligă. Chiar dacă nu a obținut nicio victorie, în grupa cu mult mai titratele Apollon Patras, Sunair Oostende și USK Brno, echipa studențească a adus la Cluj „parfumul” baschetului adevărat, acele vremuri fiind în memoria tuturor iubitorilor acestui sport. Sala Sporturilor „Horia Demian” gemea de lume la fiecare meci, iar felul în care fanii au știut să-și încurajeze favoriții a rămas în memoria orașului. Lotului Universității i se alăturase în acel sezon și Mihai Sinevici, care în vara următoare a emigrat în Canada, părăsind Clujul. La fel s-a întâmplat și cu antrenorul Dragan Petricevici, care la mai puțin de un an după sosirea la „U” a decis să demisioneze, plecând la Politehnica Iași (ianuarie 1997), echipa fiind preluată la finalul sezonului de Horia Rotaru, împreună cu Gheorghe Roman, ca director tehnic. Au urmat apoi câțiva ani cu frământări. Clujul avea deja două echipe din sezonul 1997-1998, Carbochim și UT Sanex. Echipa Universității, UT Sanex, s-a clasat în acel campionat pe locul 6, iar Carbochim pe 3, urmând apoi o reunire firească, sub numele „U” Carbochim. Din vara anului 1998, la cârma echipei s-a aflat fostul jucător Gabriel Olpretean, alături de care a stat același neobosit Gheorghe Roman.
„U” a reușit să câștige o medalie de bronz, în 1999, având în componență următorii jucători: Cornel Săftescu, Tiberiu Sebestyen, Tudor Dumitrescu, Flavius Lăpuște, Cristian Marin, Rareș Morar, Rareș Boian, Cornel Geomolean, Mihai Silvășan, Mihai Popa, Dorin Șchiopu, Cătălin Rusu, Marius Crăciun jr. Au venit câțiva ani de căutări și de reașezări ale lotului și performanțelor. În ianuarie 2000 s-au reîntors la Cluj Dorin Pintea și Mircea Cristescu, ce jucaseră la Târgu Mureș dar și Marcel Țenter, din Germania. În aceeași vară, Pintea și Cristescu și-au făcut retragerea de la „U”, „trecând” în staff-ul tehnic și administrativ. Bobo Pintea a devenit antrenor secund, iar Mircea Cristescu manager al noii echipe. A fost readus la „U” și Flavius Lăpuște, din Austria, dar la finalul turului, împreună cu Marcel Țenter, a plecat în Israel și apoi iar în Germania, de unde a revenit iar la Cluj, pentru a-și încheia cariera de succes în 2007. În vara anului 2001, după un sezon în care pe banca tehnică a fost readus Horia Rotaru, echipa masculină de baschet a Universității își încetează activitatea la clubul-mamă.
Activitatea echipei de baschet masculin U Cluj se reia în 2013 când, cu o echipă foarte tânără, se obține locul doi în Liga I și promovarea în Liga Națională. În sezonul 2014-2015, locul 13 în Liga Națională, antrenor Carmin Popa, iar echipa satelit a CS Universitatea (antrenor Mihai Racovițan) a terminat pe locul 3 în Liga I. În sezonul 2015-2016, locul 5 în Liga I, cu Răzvan Cenean, antrenor principal ajutat de Mihai Racovițan din postura de antrenor secund. Sportivi și antrenori la loturi naționale: Anders Abuteir, David Vida, Camil Berculescu, Răzvan Cenean (antrenor). 2016-2017, locul 6 în Liga I, antrenori, Răzvan Cenean și Mihai Racovițan.
2017-2018, loc 6 în Campionatul Național de baschet masculin U 20, antrenori: Florin Covaciu și Gabriel Olpretean. 2018-2019, locul 3, medalii de bronz, în Campionatul Național de baschet masculin U 20, antrenori Florin Covaciu și Gabriel Olpretean.
18 medalii. Într-un bilanț ce se cuvine amintit la aniversarea a 100 de ani de existență ai clubului Universitatea, baschetul masculin clujean se mândrește cu câștigarea a trei titluri naționale 1992, 1993 și 1996, patru titluri de vicecampioană, 1959, 1962, 1991 și 1994 și alte 11 clasări pe locul trei al podiumului, 1960, 1963, 1966, 1967, 1970, 1973, 1976, 1977, 1978, 1995 și 1999. La adio… Istoria baschetului masculin clujean a fost umbrită, din păcate, de o mare tragedie, petrecută în noiembrie 2007. Cel mai reprezentativ antrenor al școlii de baschet masculin clujean, Gheorghe Roman (59 de ani), și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier. Chiar dacă este ceas aniversar al istoriei de 100 de ani, memoria lui Gheorghe Roman trebuie onorată, fiind unul dintre cei care a iubit „U” necondiționat, până în ultima clipă.