ISTORIC ECHITAȚIE
A fost prezenta în activitatea Clubului Sportiv Universitatea Cluj încă din anii 1960. În anul 1962 antrenorul secției de echitație era domnul Pamula, iar președintele secției de echitație domnul Adrian Petre, iar printre sportivi figurau Clara Teleki, Radu Timiș și Maria Lefter.
În anul 2012 s-a reînființat secția de echitație, care în prezent are un număr de 23 sportivi și 38 cai legitimați, președintele secției fiind Răzvan Sotiriu, iar antrenor- coordonator și în același timp sportiv și arbitru, Tudor Ciplea.
Printre sportivii legitimați la secția de echitație care au adus rezultate importante de-a lungul ultimilor șapte ani amintim pe: Călin Nemeș, Oana Tomoioagă, Adrian Gherghina, Paul Ionescu, Andrei Budean, Iulia Tat, Sereș Tamaș, Bogdan Irimia, Alexandra Cenușă și Tudor Ciplea. Prin efortul acestor sportivi Clubul Sportiv Universitatea Cluj Napoca s-a clasat, în ultimii ani, în primele 5 cluburi sportive din țară, pe locul 1 în clasamentul cluburilor universitare, rezultatele fiind obținute la probele de obstacole, concurs complet, dresaj și anduranță pe plan național și internațional.
În anul 2013, primul an de participare la competiții s-a obținut un loc I și un loc III la Campionatele Naționale.
În anul 2014, s-au obținut 4 locuri I, 3 locuri II și un loc III la Campionatele Naționale.
În anul 2015 au fost obținute 5 locuri I și un loc III la Campionatele Naționale.
În anul 2016: 5 locuri I, 2 locuri II și un loc III la Campionatele Naționale și Cupa României la Concurs Complet.
În anul 2017: 4 locuri I, 3 locuri II și 3 locuri III la Campionatele Naționale și Campionatul Balcanic de Anduranță.
În anul 2018: 14 locuri I, 9 locuri II și 7 locuri III la Campionatele Naționale și Cupa României la Concurs Complet.
Până în prezent, sportivii din loturile naționale cu care ne mândrim sunt: Călin Nemeș – lotul național de concurs complet, Oana Tomoioagă și Sereș Tamaș – lotul național de anduranță ecvestră. Alţi sportivi valoroşi care au reprezentat culorile clubului sunt: Mugur Pop, Rudolf Moricz, Sandra Takacs, Rebeca Ionescu, Ema Borz, Adrian Popescu, Ariana Gherghina, Emanuela Jentea, Alexia Tat, Adelin Paina.