Relaţia dintre scopuri şi performanţa sportivă

Am discutat săptămâna trecută despre cele trei tipuri de scopuri şi modul cum acestea influenţează comportamentul sportivilor în mod indirect prin intermediul unor importanţi factori psihologici cum ar fi încrederea în sine şi anxietatea. Există şi mecanisme directe prin care scopurile influenţează performanţa sportivă. Avem patru modalităţi directe prin care performanţa poate fi îmbunătăţită prin stabilirea scopurilor.

Scopurile determină sportivul să-şi focalizeze atenţia pe sarcină şi pe îndeplinirea obiectivelor legate de aceasta. Când nu există un scop precis, atenţia sportivului fluctuează de la un gând la altul, fără o anumită direcţie. Stabilirea unui scop specific determină sportivul să-şi focalizeze atenţia pe sarcina care este asociată cu acel scop. Gândiţi-vă la un luptător care ştie că trebuie să-şi fixeze adversarul la podea. Focalizându-se pe un procedeu care ar putea să îl ajute să-şi îndeplinească scopul, el îl va exersa la antrenamente până la măiestrie şi astfel îşi va putea îndeplini scopul.

Odată atenţia direcţionată spre un ţel particular, este necesar ca sportivul să depună efortul necesar pentru atingerea acestui scop. Această creştere sau mobilizare a efortului va avea un efect pozitiv asupra îmbunătăţirii performanţei. Să luăm în considerare un fotbalist care vrea să-şi îmbunătăţească tehnica de execuţie a loviturilor libere. Stabilirea unui scop în această direcţie are ca efect creşterea efortului la antrenamente sau chiar după terminarea acestora pentru a-şi îndeplini această sarcină.

Mulţi sportivi pot să-şi focalizeze efortul şi atenţia pentru ameliorarea abilităţilor pentru câteva minute sau un antrenament întreg, dar pentru a avea succes, sportivul trebuie să depună efort o lungă perioadă de timp. Atât

timp cât scopul este prezent şi sportivul vrea să-l atingă, el va persista în efortul necesar să-l îndeplinească. Pentru că un învingător nu va renunţa niciodată, iar cel care renunţă nu va fi un învingător. Eduard Carol Novak, singurul medaliat al României la Jocurile Paralimpice de la Londra şi-a început cariera de sportiv la patinaj viteză, însă la 20 de ani a suferit un accident de maşină în urma căruia şi-a pierdut partea inferioară a piciorului drept. Accidentul nu l-a descurajat deloc pe Novak, care s-a apucat de ciclism, sportul care i-a adus recunoaşterea mondială. Secretul său constă printre altele în persistenţa la antrenamente şi în stabilirea unor scopuri clare şi precise.

Stabilirea unor scopuri are şi avantaje ascunse prin încurajarea dezvoltării unor noi strategii de învăţare. Fără a-şi propune îmbunătăţirea abilităţilor existente, un sportiv s-ar mulţumi cu strategiile de învăţare şi cu deprinderile existente fără a mai progresa. Formularea de noi scopuri nu numai că direcţionează atenţia, mobilizează efortul şi susţine persistenţa, dar în acelaşi timp obligă sportivul să înveţe căi noi, mai bune pentru a-şi îndeplini sarcinile. Un pivot la baschet care înscrie în medie 12 puncte pe meci, îşi fixează ca scop pentru viitorul sezon o medie de 20 de puncte. Pentru ca să realizeze acest lucru, el trebuie să înveţe noi tehnici sau abilităţi cum ar fi aruncarea din semi-cârlig. Ar trebui să luăm în considerare tehnica stabilirii scopurilor în toate domeniile vieţii sportive de la activitatea recreaţională până la dezvoltarea abilităţilor din sportul profesionist şi chiar pentru o dezvoltare a carierei pe termen lung.

Marius Crăciun,
psiholog sportiv