„Ochiul liniștit” – O nouă tehnică pentru îmbunătăţirea performanţei sportive (II)

Să înveţi şi să perfecţionezi abilităţile motrice, cum să previi blocajele în performanţă sunt imperative ale psihologiei sportului şi ale ştiinţei sportului, în general. Tehnologia de urmărire a mişcărilor globilor oculari (eye tracking technology) s-a dezvoltat mult în ultima perioadă, aparatura devenind mult mai accesibilă şi mai uşoară. Acest lucru a permis să înţelegem la ce elemente se concentrează sportivul în timp ce execută o abilitate sportivă.

Multe concluzii ale cercetărilor în domeniu sugerează că modul în care este controlată privirea este critică pentru abilităţile care necesită precizie, coordonare sau focalizare atenţională în condiţii dificile. Pentru a avea succes într-o sarcină care necesită precizie este nevoie ca privirea să fie orientată spre ţintă şi durata fixării să fie destul de mare ca să asigure acurateţe.  Există evidenţe ştiinţifice care arată că tehnica „ochiului liniştit” este o abilitate cognitiv-perceptuală care se poate antrena. Nu este doar un produs secundar al experienţei, dar şi un important mediator al performanţei. Antrenamentul „ochi liniştit” presupune ghidarea sportivului spre ce şi când să-și orienteze privirea spre elementele esenţiale de interes. Folosind modelarea video şi feedback-uri verbale, sportivii sunt îndrumaţi să-şi orienteze privirea, ca şi performerii de top. Cele mai noi studii care au determinat utilitatea tehnicii „quiet eye” au avut ca populație țintă tirul, fotbalul şi golful.

Pentru ca tehnica să funcţioneze, suspendă pentru moment orice opinie despre corpul tău, indiferent că este pozitivă sau nu, şi gândeşte-te ce face el – cât este de complex. Procesul prin care corpul nostru învaţă şi realizează tot felul de acţiuni nu diferă prea mult de procesul prin care învătăm tenisul. Reflectează asupra seriei complicate de acţiuni prin care returnezi un serviciu. Niciun computer nu poate încă să realizeze şi să controleze astfel de acţiuni complexe, chiar ale unui jucător începător. Încurajăm cititorul să respecte inteligenţa corpului.

Se va disipa criticismul, tendinţa de control exagerat şi autoinstrucţia care duce la lipsa de control atenţional. Încrederea este să laşi corpul să lovească mingea. Cuvântul cheie este „lasă”. Ai încredere în corpul tău. Mulţi părinţi nu sunt de acord ca şi copii lor să facă ceva care ei cred că nu ar trebui să facă. Părintele iubitor îşi lasă copii să realizeze acţiuni chiar dacă greşesc, pentru că au încredere că ei vor învăţa din ele. A lăsa să se întâmple nu este acelaşi lucru cu a face să se întâmple. Nu este vorba să încerci din greu. Nu este vorba de a controla mişcarea. Cu cât încerci să controlezi mişcarea, cu atât apare încordarea. Rezultatele sunt de cele mai multe ori frustrante.

Anatomia ne învaţă că muşchii au mecanisme pe două căi: ori sunt contractaţi ori relaxaţi. Diferenţa dintre a ţine racheta ușor sau apăsat, este dată de numărul de muşchi care sunt contractaţi. Care muşchi şi câţi trebuie să intre în acţiune când executaţi un serviciu? Nimeni nu ştie, dar dacă mintea noastră conştientă gândeşte că trebuie să controleze aceşti mușchi va utiliza şi pe cei care nu trebuie. Când sunt utilizaţi şi alţi muşchi este pierdere de energie, dar şi tensiune musculară inutilă. O încheietură relaxată este mai flexibilă. Când serveşti, puterea este generată de flexibilitatea încheieturii. Dacă încerci să loveşti tare, intenţionat vei tensiona mușchii încheieturii şi vei pierde putere. Mai mult, lovitura va fi rigidă şi balansul va fi greu de menţinut.

Din fericire, copiii învaţă să umble înainte ca părinţii să le dea indicaţii. Astfel, nu numai că învaţă bine să umble, dar capată încredere în procesul natural care este declanşat. Mamele observă efortul lor cu interes şi dragoste şi dacă sunt inteligente, cu puţine interferenţe. Dacă am putea privi tenisul aşa cum un copil învaţă să umble, am face un mare progres. Când cel mic se împiedică şi cade, mama lui nu îl ceartă că este neîndemânatic. Pur şi simplu observă evenimentul oferind un cuvânt sau gest de încurajare. Spilul este să nu te identifici cu lovitura ta de rever. Dacă vezi lovitura ca și o reflectare a ceea ce eşti, devii supărat. Dacă o mamă se identifică cu fiecare căzătură a copilului şi se mândreşte cu fiecare reuşită a lui, imaginea de sine va fi instabilă ca şi balansul copilului. Va găsi stabilitate când va realiza că nu se identifică cu el, îl va privi cu iubire şi interes – dar ca o fiinţă separată. Aminteşte-ţi că nu eşti jocul tău de tenis. Nu eşti corpul tău. Ai încredere în corpul tău că va învăţa să joace, aşa cum ai încredere într-o persoană că îşi face treaba şi în scurt timp vei performa peste aşteptările tale.

Marius Crăciun,
psiholog sportiv

Comments

comments