CS Dinamo București este echipa cu care se vor confrunta voleibaliștii Universității Cluj pentru cele trei puncte ale etapei a X-a din Divizia A1. Meciul dintre cele două echipe se va disputa sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 12:00 în Sala Sporturilor „Horia Demian”.
„Este un meci foarte greu pentru că lumea a văzut că putem să jucăm cu echipe mult mai bune ca noi. Dinamo vine la Cluj după un meci bun realizat în campionat, a câștigat acasă cu 3-1, și va veni cu toată echipa pentru a lua cele trei puncte. Noi vom da totul pe teren, luăm fiecare punct în parte și vom juca la victorie”, a spus antrenorul universitarilor, Răzvan Parpală.
Cu două victorii și șapte înfrângeri, „studenții” se află pe locul 10 cu șapte puncte, iar dinamoviștii ocupă locul șapte cu 10 puncte, având trei victorii și șase înfrângeri. Arbitrii delegați pentru această partidă sunt Cristian Serei din Baia Mare și Alina Suciu din Oradea, iar observator din partea FRV este Gheorghiță Mitrașcă.
Prețul unui bilet de intrare la meci este 10 lei, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere, iar elevii au accesul gratuit pe baza carnetului de elev. Totodată, persoanele care și-au achiziționat bilet pentru partida voleibaliștilor pot să rămână, pe baza aceluiași tichet, și la meciul de volei feminin dintre ”U” NTT Data Cluj și ACS Penicilina Iași.