În cadrul unui eveniment dedicat performanței și solidarității, Clubul Sportiv „U” Cluj a onorat meritele echipei de volei masculin „U”-ARDAF care, în urmă cu 30 de ani, a adus aurul la Cluj în premieră absolută, cucerind Cupa României în manieră categorică și obținând titlul de campioni naționali.
Conferința de presă s-a desfășurat ieri, 12 iunie, de la ora 11:00, în Sala „Nicolae Martin”, la sediul Clubului, unde ni s-au alăturat o parte dintre cei care au alcătuit banca tehnică în sezonul 1995-1996. Au fost prezenți și reprezentanți ai Asociației Magic, o organizație care oferă sprijin și susținere copiilor care suferă de afecțiuni severe.
Pe parcursul evenimentului au luat cuvântul dl. Ovidiu Vasu, directorul clubului, dl. Marcel Popa, fost jucător de volei, dl. Demostene Sofron, arbitru de volei și jurnalist sportiv, dna. Alice Radu, coordonatoarea de strângere de fonduri a Asociației Magic, dl. Iulian Stoian și dl. Robert Tvardoclip, jucători de volei din lotul campion.
Echipa a ținut și un moment de reculegere pentru regretatul inginer geolog Mircea Nicorici, o figură emblematică pentru sportul universitar clujean și un pilon pentru ceea ce a reprezentat Clubul Sportiv ARDAF. Pentru această performanță, o mare parte din merite merg către domnul Nicorici, a declarat dl. Iulian Stoian.
Evenimentul s-a încheiat cu premierea cu diplome și medalii a celor care au demonstrat ce înseamnă spiritul sportiv clujean.
Ne-au onorat cu prezența lor și o parte dintre cei care, prin muncă infinită și determinare, au făcut posibilă această realizare de referință în istoria sportului clujean. Printre aceștia se enumeră Iulian Stoian (1), Alexandru Man (4), Robert Tvardoclip (5), Viorel Oprea (9), Gabriel Mărginean (11), Mircea Dudaș (14), și kinoterapeutul Antonian Pandele.
Un eveniment de referință în istoria voleiului clujean
În sezonul 1994-1995 echipa a început campionatul sub denumirea „U” Transgex, coordonată de către antrenorul Alexandru Man Sr. Etapa de retur a sezonului a adus modificări atât componenței echipei, cât și denumirii acesteia. „U” Transgex a devenit „U”-ARDAF, iar banca tehnică a fost preluată de către antrenorul Neculae Pop. În acel sezon, echipa a promovat în Divizia A de pe locul 2, cu 25 de punte obținute în campionat. De asemenea, echipa s-a clasat pe locul 2 și în Cupa Federației Române de Volei.
Lotul compus din căpitanul Vlaicu Aurel (3), și jucătorii Iulian Stoian (1), Alexandru Man (4), Robert Tvardoclip (5), Victor Agoston (6), Anton Pițigoi (7), Stelică Grozav (8), Viorel Oprea (9), Valentin Stanislav (10), Gabriel Mărginean (11), Dan Togan (13) și Mircea Dudaș (14), sub îndrumarea antrenorului Neculae Pop, au jucat primul meci al sezonului în data de 10 ianuarie 1996, la Sala Sporturilor „Horia Demian”, împotriva formației slovene de la OK MTB Maribor.
La finele sezonului competițional 1995-1996, echipa de volei masculin „U”-ARDAF a adus, în premieră absolută, aurul la Cluj-Napoca, cucerind Cupa României în manieră categorică, cu victorii în toate cele trei meciuri din turneul final și un total de 6 puncte, plasându-se pe prima poziție. Aceasta a fost urmată în clasament de formațiile RIFIL Săvinești, Dinamo și Someș Dej.
În următorul sezon, 1996-1997, „U”-ARDAF a fost vicecampioană în Campionatul României al Diviziei A1.
Campionii au arătat solidaritate pentru cei care luptă în continuare
Evenimentul a fost urmat de premierea echipei pe Platoul Cluj-Arena, la ora 18:00, în cadrul Sports Festival, un eveniment dedicat celebrării sportului și mișcării. Pe scenă, alături de sportivii „U”-ARDAF, au urcat copii Asociației Magic.
Tricourile sportivilor, însoțite de autograf, au fost scoase la licitație caritabilă, iar din fondurile obținute vor fi achiziționate pachete care să vină în sprijinul copiilor care suferă de afecțiuni grave.
Alessandra Treppiedi, masterand în cadrul Departamentului de Jurnalism și Media digitală a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării









