Vlad Negrean, angrenat în staff-ul echipei

Campionatul Național al Diviziei A1 la volei masculin a ajuns la final, iar ”U” Cluj a încheiat sezonul pe locul 8, cu 26 de puncte. A avut loc la sediul clubului o întâlnire în care s-au tras concluziile cu privire la sezonul care tocmai s-a încheiat și s-a decis ca din sezonul viitor căpitanul echipei Vlad Negrean să fie cooptat și în staff-ul tehnic al echipei.

Managerul formației universitare, Bogdan Ungureanu, a declarat următoarele:

În urma sedinței am concluzionat că nu a fost un sezon tocmai rău având în vedere condițiile pandemice și schimbătoare în care s-a desfășurat activitatea sportivă. Am luat decizia ca și Vlad Negrean să facă parte din colectivul tenic al al echipei având în vedere dedicarea lui față de echipă și că este deja stabilit în Cluj. Vlad iubește voleiul și iubește ”U” Cluj. În momentul de față se va ocupa alături de Romeo de pregătirea echipei, alături de mine de partea administrativă, dar va rămâne încă și jucător, urmând ca încet, încet, să facă trecerea doar pe partea de staff. Am creionat lista cu jucătorii pe care vrem să-i păstrăm și în jurul cărora vrem să formăm lotul pentru sezonul care urmează. După sărbători o să începem să stabilim bugete, posibilități și lot pentru campionatul următor.

Comments

comments