Debut cu stângul în retur pentru handbaliste

 Foto: tv.frh.ro

Foto: tv.frh.ro

Handbalistele ”U” Cluj au cedat partida de astăzi cu CS Dacia Mioveni 2012 cu scorul de 29-26 (14-14). Meciul a contat pentru etapa 17, prima a returului Ligii Florilor MOL și s-a desfășurat în Sala Polivalentă din Bistrița. Principalele marcatoare pentru echipa noastră au fost: Rebeca Necula cu 8 goluri, Diana Lazăr, cu 6 goluri și Florina Chintoan, cu 4 reușite.

„O partidă cu extrem de multă tensiune. Din păcate am pierdut o bătălie importantă, nu și războiul, dacă vom avea puterea să trecem peste acest eșec și să rămânem uniți în acest moment greu. Campionatul este pe locul 3 în lume, dar arbitrajul, din punctul meu de vedere, nu se ridică nici la locul 10. Am realizat câteva lucruri frumoase împreună, victorii cu echipe pe care nu le-am bătut de 5 ani. Vreau să înțeleagă toată lumea acest moment greu și să fie alături de noi, pentru că fetele astăzi au dat tot ce au avut mai bun. Îmi pare rău și mă doare că nu suntem susținuți să ne putem bate și noi din punct de vedere financiar. Clubul face tot ce poate pentru noi și vreau să le mulțumesc, dar dintr-un oraș așa mare, este de neînțeles să nu vină mai multă lume alături de această echipă”, a declarat directorul sportiv Sergiu Cacoveanu.

Următoarea partidă din turneul de la Bistrița este programată joi, 29 aprilie, de la ora ora 12:00, cu SCM Gloria Buzău. Meciul va avea loc în Sala LPS Bistrița.

Comments

comments