Sprinterii participă la al doilea concurs internațional de la Nyíregyháza

După ce la sfârșitul săptămânii trecute la Centrul Atletic din localitatea Nyíregyháza în Ungaria s-a desfășurat un concurs atletic internațional la care a participat Sanda Belgyan, aceeași arenă va fi sâmbătă gazda unei competiții similare.

De această dată, la Concursul Atletic Open Indoor de la Nyíregyháza, Clubul Sportiv Universitatea va fi reprezentat de sprinterii Sarkany Rachel și Mihai Tomșa care vor concura în probele pe distanța de 60 de metri feminin și respectiv masculin.

În acest prim test în vederea viitoarelor competiții naționale de sală, cei doi sportivi de la ”U” vor fi însoțiți de antrenorul lor, profesorul Vasile Bogdan.

Comments

comments