Sportivitatea și factorii sociali

În ceea ce priveşte aceşti factori, s-a constatat că cei mai importanţi ar fi: climatul motivaţional şi structurile de putere.

Cercetările lui Ames şi Archer (1988) pun în evidenţă importanţa covârşitoare a climatului motivaţional asupra diferitelor orientări motivaţionale. Ei afirmă că în situaţia în care climatul organizaţional pune accent pe victorie şi comparaţie interpersonală se generează un climat motivaţional orientat spre sine. Dacă mediul este orientat cu precădere spre îmbunătăţirea abilităţilor, învăţarea de sarcini noi, măiestrie, atunci sportivul va deveni mai degrabă orientat spre sarcină. Este un lucru unanim acceptat faptul că mediul competitiv orientat cu preponderenţă spre comparaţie socială, sistemul de recompense bazat pe rezultatul final duce inevitabil spre un climat motivaţional orientat spre rezultat care are consecinţe negative asupra comportamentului moral.

În ceea ce priveşte structurile de putere, sportul ca şi alte domenii se caracterizează prin ierarhii sociale bazate de distribuţia inegală a puterii. Acesta ar fi un motiv pentru care să credem că puterea modelează şi  influenţează comportamentul moral. Deutsch (1984) demonstrează că poziţia socială într-o structură de putere influenţează orientarea morală, cognitivă şi motivaţională. Haan şi colaboratorii (1985) examinează impactul structurilor de putere în grupurile de tineri, comparând grupurile conduse de lideri democratici cu grupurile conduse de lideri autocratici. Ei constată că, în general, grupurile democratice dezvoltă abilităţi şi comportamente pro-sociale în mai mare măsură decât grupurile dominate. Mai mult, grupurile democratice îşi pun mai multe probleme morale şi sunt mai analitice în ce priveşte procesele care au loc în colectiv.

Stephens (1993) întreprinde o cercetare pe un lot de fotbal feminin şi constată că percepţia fotbalistelor asupra fair play – ului tinde să se apropie de cea a antrenorului. Mai precis, tentaţia de a juca incorect era influenţată de orientarea spre obiective şi stilul de conducere al antrenorului. Aceste constatări sugerează influenţa puternică a antrenorului în modelarea comportamentului moral. Smith (1979) pune în evidenţă aceeaşi relaţie, demonstrând că stilul de conducere şi puterea joacă un rol important în agresivitatea sportivă. Cu cât antrenorul aprobă violenţa, cu atât sportivii sunt gata să acţioneze violent.

 Deşi antrenorii nu îndeamnă sportivii să comită acte agresive neprovocate asupra celorlalţi, totuşi agresivitatea este încurajată ca răspuns la un act agresiv din partea adversarului. În ultimele decade, Bredemeier şi Shields sunt cercetătorii cei mai implicaţi în studiile asupra dezvoltării morale în sport şi exerciţiul fizic. Într-o trecere în revistă a studiilor pe această temă, apar un număr de concluzii generale:

• Se   constată   o   profesionalizare   a   atitudinilor   sportivilor.   Victoria   devine   valoarea dominantă cu cât nivelul de performanţă creşte şi vechimea în sport este mai mare.

• Apare raţionamentul de joc. Mulţi sportivi folosesc clişee de raţionament moral care diferă de cele din viaţa de zi cu zi.

• Sportivii au nivele mai scăzute ale raţionamentului moral decât non – sportivii în anumite sporturi (de ex., cele de contact).

• Sportivii   caracterizaţi   prin   nivele   mai   scăzute   ale   raţionamentului   moral   sunt   mai predispuşi la a fi sancţionaţi sau la comportamente agresive.

• Femeile au nivel de raţionament moral mai ridicate decât bărbaţii.

• Caracteristicile morale sunt strâns legate de orientările motivaţionale. Nivele crescute ale oreintării spre sine sunt associate cu nivele scăzute ale dezvoltării morale şi ale acţiunii morale, iar nivelele crescute ale orientării spre sarcină sunt asociate cu nivele crescute ale dezvoltării morale şi al acţiunilor morale.

Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv

Comments

comments