Specializarea timpurie în sport

Din perspectiva sănătăţii, un accent prea mare pus pe antrenamentul planificat la o vârstă fragedă şi specializarea timpurie poate duce la supraantrenament, la forţarea muşchilor, accidentări, la eşecul sportivilor de a se dezvolta în viitor. Specializarea timpurie are adesea efecte nocive asupra dezvoltării emoţionale şi psihologice. De exemplu, poate duce la scăderea satisfacţiei de joc şi chiar la burnout. Specializarea timpurie generează adesea dezamăgire şi descurajare la tineri dacă eşuează în atingerea obiectivelor pentru care au muncit din greu. Poate afecta dezvoltarea socială prin pierderea unor oportunităţi sociale.

Din perspectiva achiziţionării de competenţe, există dovezi care susţin că specializarea timpurie şi o atenţie sporită acordată antrenamentului planificat la o vârstă fragedă poate fi eficientă pentru formarea sportivilor de performanţă; în orice caz, după cum am menţionat şi mai sus, există mai multe costuri asociate cu acest tip de activităţi. Se pare că jocul voluntar şi implicarea în diferite activităţi sportive reprezintă cel mai eficient mod, din punct de vedere al costurilor, pentru ca tinerii să-şi exploreze capacitatea fizică în diferite contexte şi să-şi dezvolte deprinderile sportive. Analiza implicării timpurii a sportivilor de performanţă arată că jocul deliberat şi diversitatea activităţilor sunt importante pe parcursul primilor ani de sport. Deşi există cercetări care susţin că implicarea în antrenamentul planificat este un factor semnificativ care îi diferenţiază pe sportivii de performanţă de ceilalţi sportivi, diferenţa de timp destinată antrenamentului planificat are loc de obicei pe parcursul adolescenţei şi vârstei adulte.

Baker şi Coté arată că reducerea achiziţiei competenţelor sportive la o singură dimensiune (de ex. antrenamentul planificat) nu reuşeşte să dezvolte aspectele psihologice, motivaţionale şi psihosociale legate de abilităţile umane. În orice caz, vârsta optimă în sport la gimnaste tinde să fie foarte timpurie. Sportivii care practică acest tip de sport au nevoie de o specializare timpurie pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. În astfel de sporturi ar trebui să existe o mare precauţie. Programele de antrenament ar trebui să ia în considerare întotdeauna dezvoltarea fizică, psihologică, socială şi cognitivă a copilului.

În ansamblu, specializarea timpurie sau o atenţie prea mare acordată antrenamentelor planificate la o vârstă fragedă poate să ducă la probleme de sănătate sau renunţare la activitate. Pe de altă parte, un accent pe diferite activităţi sportive şi pe jocul de plăcere pe parcursul copilăriei este probabil să aibă un impact imediat în dezvoltare şi avantaje pe termen lung în ceea ce priveşte sănătatea.

Multe programe sportive pentru tineri sunt create ca, în cele din urmă, sportivii să se specializeze pe măsură ce cresc şi se maturizează. Deşi, acesta este un drum pe care mulţi tineri aleg să îl urmeze, nu toţi tinerii îl parcurg. Ţinând cont de faptul că retragerea din sport în adolescenţă se datorează unui accent prea mare pus pe competiţie, programele sportive ar trebui să încorporeze atât activităţi specifice (antrenamentul planificat), cât şi recreaţionale (joc voluntar) astfel încât copiii să continue să se bucure şi să participe în sport.

Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv

Comments

comments