Federația Română de Natație și Pentatlon Modern organizează, în perioada 22-29 noiembrie 2020, întrecerile Campionatului Național de înot cadeți, 12-14 ani. Competiția este găzduită de Bazinul Olimpic din Târgoviște, iar de la secția de natație a CS Universitatea a participat Mihnea Pop, la categoria 12 ani.
Sportivul a concurat la patru probe, reușind să obțină o medalie de bronz, un loc 4 și două clasări pe locul 5.
Cu timpul de 2:32:35 la proba de 200 m mixt, Mihnea Pop și-a trecut în palmares medalia de bronz. Locul 4 l-a obținut la proba de 100 m spate, cu timpul realizat de 1.08.88, iar la probele 100 m fluture și 100 m liber, Mihnea a terminat pe locul 5.