Handbalistele antrenate de Alin Bondar vor juca miercuri, 11 septembrie, în deplasare cu AHCM Slobozia, în Sala Sporturilor „Andreea Nica” de la ora 18:00. Partida contează pentru a treia etapă din Liga Florilor și este prima etapă intermediară din acest sezon.
În etapa precedentă ambele echipe au pierdut, Universitatea Cluj acasă cu Minaur Baia Mare, 21-23, iar Slobozia în deplasare cu Măgura Cisnădie, 22-33. În clasament, AHCM Slobozia se situează pe locul 11 cu un punct, iar CS ”U” Cluj pe locul 13.