„U” Cluj, victorie clară în deplasare cu CNOPT Bistrița

Echipa feminină de handbal a Universității Cluj a obținut o nouă victorie în Divizia A, Seria C. În etapa a IV-a a competiției, clujencele s-au impus cu scorul de 33-24 în fața formației CNOPT Bistrița, într-o partidă disputată sâmbătă, 10 octombrie, la Bistrița.

Handbalistele clujene au început bine jocul și au reușit să se desprindă încă din primele minute, ceea ce le-a permis să gestioneze eficient desfășurarea partidei și să obțină un nou succes în actuala ediție de campionat.

„În weekend, am disputat meciul împotriva celor de la CNOPT Bistrița, o echipă tânără și în formare. Am reușit să ne desprindem încă de la început, astfel încât ne-am ușurat meciul și am încheiat cu încă o victorie. Felicitări echipei și staff-ului!”, a declarat Andrada Chirilă, jucătoarea Universității Cluj.

Urmează duelul cu Gloria Bistrița, la Sala Sporturilor „Horia Demian”

„U” Cluj se pregătește acum pentru următoarea confruntare din campionat. Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 15:00, formația clujeană va întâlni Gloria Bistrița, într-un meci programat la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare la sală pentru a le încuraja pe handbalistele clujene.

Comments

comments