Factorii personali și sportivitatea

Printre multitudinea de factori personali, abilitatea raţionamentului moral şi orientarea spre scopuri de realizare au cea mai mare semnificaţie (Shields şi Bredemeier, 1995). Dintr-o perspectivă structuralistă, Shields şi Bredemeier prezintă evidenţe care demonstrează că structura raţionamentului moral al persoanei influenţează modul de a acţiona atunci când aceasta este pusă în faţă unor dileme morale în sport.

Într-un studiu, Shields şi Bredemeier (1986) examinează abilităţile de raţionament moral şi relaţia lor cu folosirea agresivităţii în situaţii sportive. Sunt luaţi în studiu 100 de sportivi de colegiu şi liceu şi 100 de studenţi care nu practică niciun sport. Aceştia au fost rugaţi să se pronunţe cu privire la două dileme morale din sport şi două dileme din viaţa de zi cu zi. Rezultate au arătat că în judecarea dilemelor din sport toţi participanţii au fost mai egocentrici decât în raţionamentele oferite de viaţa de zi cu zi. Sportivii, mai mult decât non-sportivii, şi-au schimbat mai frecvent raţionamentul moral din viaţa de zi cu zi, atunci când judecau situaţii sportive. Autorii sugerează că aceste rezultate furnizează evidenţe clare privind raţionamentul moral de „competiţie” care are ca rezultat atitudini şi comportamente focalizate în primul rând spre interes şi câştig personal. În esenţă acest concept se descrie ca un simplu raţionament moral care apare în context sportiv (sau în alte contexte cum ar fi politica sau afacerile).

Acceptarea contactului fizic dus la extremă cu intenţia de a dăuna adversarului se bazează pe idea că sportul este o latură a existenţei umane în care este permisă suspendarea normelor morale obişnuite. Studiile arată că sportivii fac distincţie între normele morale din viaţa de zi cu zi şi raţionamentul moral de competiţie (Crăciun, 2005). În studiul întreprins de autor sunt vizate modalităţile de “ocolire” a sportivităţii. Este folosită metoda focus-grup-ului şi a interviului semistructurat. În cadrul interviurilor realizate cu sportivi, un hanbalist spune: “Pe teren poţi face lucrurile pe care le vrei tu, în viaţă totul este mai restricţionat”. Un fotbalist declară: “Terenul de fotbal nu este locul cel mai potrivit pentru a vorbi de etică”.

Ne permitem să ne exprimăm îngrijorarea cu privire la standardele morale din ce în ce mai permisive constatate în sport, un domeniu care influenţează tot mai mult aspecte ale vieţii noastre. Sportul influenţează decisiv alte aspecte ale vieţii noastre: limbajul sportiv este tot mai des folosit în discuţiile de afaceri, politică şi chiar în conflictele militare. Influenţa acestui dublu standard se observă încă de la vârstele timpurii. Alegerea unor anumite tipuri de scopuri influenţează comportamentul moral la sportivi (Duda, 1989; Vallerand, 1997). Teoria alegerii scopurilor susţine că semnificaţia şi funcţia pe care persoana o ataşează comportamentului său de realizare reprezintă determinanţi semnificativi ai comportamentului.

Cercetătorii au identificat de la început două tipuri diferite de orientări în stabilirea scopurilor: orientări spre performanţă sau spre sine şi orientări spre sarcină. Nicholls (1992) susţine că acestor două orientări distincte în stabilirea scopurilor le corespund atitudini şi credinţe care creează raţionamente morale specifice. O persoană cu o puternică orientare spre sine îşi calibrează realizările prin raportare la alţii, priveşte succesul fără a face prea multe referiri la probleme morale cum ar fi dreptatea sau corectitudinea. Pe de altă parte, persoana cu orientarea crescută spre sarcină defineşte succesul prin autoreferire şi este mai aproape de valori cum ar fi corectitudinea sau cooperarea.

Duda (1989) completează caracterizarea persoanelor orientate spre sarcină afirmând că ele sunt animate de valori cum ar fi onestitatea, respectul şi consideraţia faţă de alte persoane din societate. Orientarea spre sine este legată de credinţe privind creşterea statutului social al sportivului, învăţarea unor strategii de supravieţuire într-o lume crudă în care cel mai puternic supravieţuieşte. Cercetările au arătat destul de clar că orientarea diferită din punct de vedere al stabilirii scopurilor determină atitudini diferite faţă de sportivitate, acceptarea comportamentului agresiv, dispoziţia agresivă sau tentaţia de a juca incorect.

Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv

Comments

comments