Nu există date precise cu privire la incidenţa sindromului în populaţia de sportivi. Îngrijorările cu privire la existenţa numeroaselor cazuri de burnout se bazează pe evidenţe anecdotice şi pe speculaţii. Dificultăţile privind conceptualizarea şi măsurarea sindromului au contribuit la lipsa de claritate asupra incidenţei. Datele cu privire la incidenţa burnout-ului au fost obţinute în cea mai mare parte pe eşantioane nereprezentative, considerate ca fiind expuse la un risc mai mare. Din această cauză, nu putem afirma că datele sunt reprezentative pentru populaţia generală de sportivi. Totuşi, aceste date ne determină să credem că unii sportivi suferă de acest sindrom şi le este afectată performanţa şi starea de bine.
Cel mai des utilizat instrument de evaluare a burnout-ului în mediul sportiv este Chestionarul de burnout la sportivi (ABS – Athlete Burnout Questionnaire, Raedeke,1997). Acest chestionar prezintă o bună validitate de construct şi validitate convengentă (Raedeke şi Smith, 2001), dar încă nu există norme disponibile pentru a da semnificaţie datelor obţinute. Există date care relevă faptul că între 6% şi 11% dintre sportivi prezintă simptome de burnout. Deşi incidenţa sindromului este relativ mică, burnout-ul duce la probleme foarte serioase şi consecinţe negative care trebuie mai bine investigate.
MĂSURAREA DISPOZIȚIILOR AFECTIVE:
Modificări ale dispoziţiilor afective sunt indicatori ale instalării supraantrenamentului şi burnout-ului. Dispoziţiile afective pot fi uşor evaluate şi monitorizate folosind testul POMS. Informaţii cu privire la acest test se găsesc în capitolul care tratează dispoziţiile afective. Este important să se stabilească o bază de pornire. Acesta reprezintă nivelul normal al dispoziţiilor afective, de la care se determină tulburările de dispoziţie afectivă. Formula de calcul a dispoziţiei afective este dată de sumarea celor cinci dispoziţii afective negative, omiţându-se scorul care măsoară vigoarea. O creştere cu 50% a acestui scor reprezintă un motiv de îngrijorare, deoarece indică un început de burnout.
Pe lângă utilizarea unor chestionare, burnout-ul poate fi identificat şi prin simptomele menţionate în tabelul de mai jos:
|
Simptome fiziologice |
Simptome psihologice |
| Creşterea ratei cardiace în repaus şi efort | Accentuarea dispoziţiile afective negative |
| Creşterea tensiunii arteriale în stare de repaus | Perceperea unor stări de epuizare fizică, mentală şi emoţională |
| Creşterea indicatorilor biochimici de stres din sânge | Scăderea stimei de sine |
| Probleme cu somnul | Modificări negative în ce priveşte calitatea interacţiunilor personale (cinism, lipsa trărilor, relaţionare impersonală) |
| Creşterea numărului de răceli şi probleme respiratorii | Reacţii negative la stresul cronic, de zi cu zi |
| Scăderea în greutate | |
| Scăderea cantităţii de glicogen în muşchi | |
| Scăderea libidoului şi apetitului | |
| Dureri musculare şi oboseală cronică |
INTERVENŢIE ÎN CAZ DE BURNOUT: Un plan de intervenţie pentru recuperarea sportivilor la care se semnalează burnout-ul este propus de Fender (1989) şi cuprinde trei paşi:
- Primul pas se referă la conştientizarea sindromului de către sportivi. Sportivul trebuie în primul rând să recunoască că suferă de burnout şi să-şi comunice trările părinţilor, antrenorilor sau psihologului.
- Al doilea pas presupune întreruperea activităţii. Dacă simptomatologia este identificată timpuriu, este suficient o pauză de antrenament de câteva zile. Dacă sindromul este avansat până la punctul în care se ia în discuţie renunţarea la activitate sportivă, se impune odihnă şi relaxare totală.
- Cel de-al treilea pas presupune învăţarea unor strategii de relaxare menite să reducă efectele nocive ale stresului şi burnout-ului.
Un antrenor cu experienţă va recunoaşte semnele de lipsă de vigoare şi cele de supraantrenament şi va lua măsurile care se impun înainte să apară burnout-ul. Amintim că după Silva (1990) cele trei faze ale sindromului de stres negativ sunt: lipsa de vigoare, supraantrenamentul şi burnout-ul. Dacă antrenorii îşi cunosc cu adevărat sportivii şi îi tratează individualizat, există puţine şanse ca sindromul de stres să evolueze spre burnout şi spre renunţarea la activitatea sportivă.
Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv