În toate evenimentele sportive există un învingător şi un învins. Din 10500 de sportivi care au concurat pentru medalia de aur la Olimpiada de la Londra, doar 302 au câştigat.
Nici un sportiv, care are un minim de spirit de competiţie, nu se simte confortabil atunci când este învins. Până nu demult, psihologia sportului s-a concentrat pe antrenarea minţii pentru a învinge. Acum, tot mai mulţi specialişti caută să sprijine sportivii care suferă de dezamăgirea generată de înfrângere. Eşecul este trecut cu vederea. Celebrăm victoria, cu toate că durerea pricinuită de eşec este foarte răvăşitoare. Legendarul antrenor de fotbal american Vince Lombardi spunea: “Victoria nu este totul; este singurul lucru care contează.” Această afirmaţie ilustrează crezul majorităţii competitorilor care îşi dedică viaţa sportului.
Totuşi, motivaţiile şi reacţiile la înfrângere diferă mult la sportivi. Dezamăgirea cauzată de nereuşită diferă în funcţie de motivaţiile pentru care un individ face sport, banii investiţi în activitate şi modul în care sportivul reuşeşte să perceapă înfrângerea. Motivaţiile pentru care sportivii participă în activităţi variază în funcţie de scopurile propuse. În sportul pentru tineri, indivizii ar trebui să-şi fixeze ca scop primordial îmbunătăţirea constantă a evoluţiei lor. Scopul primordial ar trebui să fie dezvoltarea unor abilităţi psihologice şi sociale şi nu numai creşterea abilităţilor fizice şi condiţia fizică generală. Victoria ar trebui privită ca un progres psihologic şi fizic şi nu neapărat câştigarea unei competiţii cu orice preţ. Cu alte cuvinte, tinerii sportivi ar trebui să urmărească victoria, dar nu cu aceeaşi intensitate ca şi sportivii profesionişti. Victoria ar trebui “estompată” de bucuria implicării în activitate şi de interacţiunile pozitive cu colegii de echipă.
Pe de altă parte, noţiunea de victorie ca fiind “singurul lucru care contează” este comună performerilor care dezvoltă un stil de viaţă competitiv, în campionatele profesioniste. Aceşti oameni privesc victoria ca şi obiectivul principal pentru care se implică în activitate. Mulţi sportivi implicaţi la acest nivel asociază înfrângerea cu o pierdere a valorii personale. Atunci când tânărul se concentrează mai mult la a nu pierde sau a nu face greşeli, el va rata ocazia să dezvolte cea mai importantă calitate a unui sportiv: să ştii să pierzi ca un învingător. Atunci când obiectivul principal al sportivilor tineri este victoria, ceea ce este normal pentru sportivii maturi, ei ratează lecţii de viaţă importante cum ar fi; colegialitatea, progresul, lucrul în echipă sau chiar modestia. Chiar sportivii profesionişti se confruntă cu înfrângerile şi blocajele. Marii sportivi se definesc nu doar prin dotarea aptitudinală excelentă, dar prin capacitatea de a lupta cu greutăţile şi adversitatea. Totul depinde de capacitatea lor de a evolua cu pasiune şi dragoste pentru sport.
Sportivii celebri ( de ex. LeBron James sau Michael Jordan) se remarcă prin capacitatea lor de a depăşi obstacolele şi adversităţile inerente activităţii. Într-un interviu, Michael Jordan insista pe faptul că a avut multe nereuşite, dar eşecul i-a dat forţă şi durerea l-a motivat. Paradoxal, dorinţa de a învinge apare chiar din aceste nereuşite, iar sportivul trebuie să înveţe din propriile greşeli şi dezamăgiri. A învăţa din greşeli presupune multă răbdare, perseverenţă, modestie şi chiar umilinţă. Acestea pot fi ingredientele unui mare campion. În concluzie, dezamăgirea produsă de înfrângere poate fi înlăturată printr-o pasiune adevărată pentru sport şi prin modul în care este privit succesul. Nici un performer adevărat nu se simte bine în postura de învins; totuşi, competitorii de top învaţă din eşecuri şi folosesc adversitatea în avantajul lor, pentru a deveni mai buni ca persoane şi sportivi.
Marius Crăciun,
psiholog sportiv