Un ultimii ani se remarcă un interes crescut printre psihologii angrenaţi în educaţie pentru comportamentul moral în sport. Un astfel de interes a fost motivat în diferite feluri, cu toate că motivul principal este îngrijorarea cu privire la importanţa excesivă acordată victoriei, lucru care promovează atitudini egoiste şi centrate pe sine, în definirea succesului. Cu toate că sportul este văzut de societate ca un mijloc prin care tinerii pot fi educaţi în spiritul valorilor culturale, există pericolul ca activitatea sportivă să rateze promoverea acestor valori şi atitudini social-morale. Acest pericol este mai evident atunci când ne raportăm la sportul de mare performanţă, atât timp cât sportivii de elită sunt adesea priviţi ca importante modele pentru tineri, ei reprezentând idealuri şi norme comportamentale.
Presa relatează adesea despre incidente violente în care sunt implicaţi sportivi de elită, stiluri abuzive de conducere sau folosirea de substanţe interzise. Aceste lucruri dau impresia unei distorsiuni în sistemul de valori precum şi eşec moral în sportul de performanţă. Având în vedere aceste lucruri, este de mare importanţă întreprinderea unor studii amănunţite asupra comportamentului moral în contextul sportului de performanţă pentru a evalua efectele sale asupra dezvoltării caracterului moral.
Studiul comportamentului moral în sport nu se referă doar la sportul competiţional ci se referă şi la educaţia fizică. Educaţia fizică poate oferi o bază pe care se poate clădi principiile morale ale activităţii fizice în societate. Atât timp cât sportul de performanţă modern este dominat de perspectiva victoriei cu orice preţ, este cu atât, mai importantă pregătirea oferită de profesorul de sport.
Este necesar să subliniem că profesorii de sport sunt actori importanţi în contextul educaţiei morale şi pot influenţa în mare măsură modul în care elevii îşi dezvoltă ”eul moral”.
O perspectivă socio-psihologică asupra comportamentului moral
Cercetarea în domeniul comportamentului moral a fost influenţată în primul rând de două curente teoretice, teoria învăţării sociale (Bandura, 1986) şi abordările structuralist-developmentale (Haan, 1983; Kohlberg, 1976). Aceste abordări pun accentul pe întărire şi modelare ca determinaţi fundamentali ai comportamentului în primul caz, în timp ce structuraliştii consideră abilitatea judecăţii morale ca fiind determinantul major.
Recent cercetătorii au început să investigheze comportamentul moral prin perspectivă socio-psihologică (Ames, 1984; Nicholls, 1984; Vallerand, 1997). Această perspectivă reprezintă o abordare ecologică în care elementele individuale şi cele contextuale sunt luate în considerare în predicţia comportamentului. După aceşti teoreticieni, individul şi mediul sunt coparticipanţi, determinând dezvoltarea şi creşterea prin interacţiune. Contextul situaţional furnizează experienţe concrete ca bază pentru interpretări personale, integrare şi învăţare. Acest proces se presupune a fi rezultatul a ceea numim predispoziţii de acţiune într-un anume sens.
Va urma.
Dr. Marius Crăciun
Psiholog sportiv