Despre presiune

Să apelem la maşina timpului… Suntem în 1998, meciul al șaselea, decisiv, din finala NBA disputat între Utah Jazz și Chicago Bulls. Utah conduce cu 1 punct și are posesia, mingea ajungela Karl Malone. Michael Jordan, printr-un simț extraordinar de anticipare îl deposedează și pornește în atac. Simulează o pătrundere și printr-un crossover își crează separație față de adversar realizând o aruncare perfectă cu 5,2 secunde înainte de final. A fost ceea ce în istoria baschetului s-a numit „the last shot”. Imaginea acelui succes spectaculos a rămas întipărită în mintea iubitorilor baschetului. A fost, indiscutabil, un moment memorabil. Dar a fost în același timp și un moment atipic. Acest lucru merită analizat.

Există în mediul sportiv mitul după care unii competitori au un talent special de a face față presiunii. Aceștia ar avea totdeauna rezultate bune în situații limită ridicându-se la nivelul așteptărilor colectivului tehnic și au spectatorilor. Credem despre acești oameni că ar avea nervi de oțel și că nu sunt afectați de presiune. Filmele americane cu subiect sportiv și în general media idolatrizează acești jucători care chipurile, ar avea super-puteri. Percepția este că acești sportivi joacă și excelează – nu în ciuda presiunii puternice, ci datorită ei: jucătorul de baschet care înscrie coșul victorios în ultima secundă, jucătorul de tenis care dă lovitura câștigătoare, jucătorul de fotbal care înscrie golul decisiv în prelungirile partidei, etc. Ei sunt super-eroi, prin comparație, ceilalți sunt doar jucători de duzină.

Presiunea face ca sportul să fie o distracție predilectă pentru mulți, iar industria cinematografică a exploatat aceste momente cu miză mare prin numeroase filme, în care punctul culminant este o prestație eroică, de ultim moment. Aceste filme perpetuează fără voie mitul jocului sub presiune.

În ultima vreme cercetările în domeniu au infirmat această ipoteză și au ajuns la următoarea concluzie: „Reușitele în situații de criză există, dar jucătorii de criză, nu”. Cu alte cuvinte, în timp ce unii jucători sunt mai buni decât alții și din când în când cineva va reuși să realizeze performanțe într-un moment tensionat, nimeni nu va face acest lucru în mod constant. Altfel spus, un jucător nu devine mai bun doar datorită presiunii cu care se confruntă. Expresia „a juca bine sub presiune” e înșelătoare. Nu există dovezi statistice care să susțină ideea că unii jucători au în mod constant performanțe mai bune în situații de criză.

Un studiu important publicat în 2009 a avut ca scop să urmărească eficiența aruncărilor libere în campionatul de baschet profesionist american – NBA. Cercetătorii au comparat procentajul aruncărilor libere realizate de anumiți jucători în finaluri de meci, cu procentajul mediu realizat de aceştia de-a lungul întregului sezon. Dacă jucătorii realizau procentaje în situații de presiune sub media lor pe sezon, atunci însemna că joacă mai slab în situații de criză. Dacă aruncau peste media lor pe sezon, însemna că excelau sub presiune. Media pe sezon a aruncărilor libere reușite a fost de 76%. Insă, în situațiile cele mai tensionate, rezultatele au arătat că jucătorilor le reușeau doar 69% din aruncările libere. Cu alte cuvinte, ei aruncau semnificativ mai slab atunci când echipa lor era la un punct distantă, comparativ cu felul în care aruncau în mod obișnuit.

Din aceste date, autorii au conchis că toți jucătorii NBA joacă mai slab, statistic vorbind, atunci când sunt sub presiune. Asta e valabil chiar și pentru legendarul Michael Jordan, considerat unul dintre cei mai mari jucători de baschet din istoria acestui sport. Fără să subestimăm cariera și valoarea lui Jordan, statisticile arată că el nu a aruncat mai bine la coș în momentele de presiune. Fanii își amintesc doar reușitele, acestea sunt mai disponibile pentru mintea noastră așa că suntem mai înclinați să le atribuim un sens. Psihologii numesc asta „subiectivitatea disponibilității”.

Mai multe despre acest subiect un numărul viitor.

Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv

Comments

comments