Despre controlul atențional

Concentrarea atențională apare atunci când eşti cufundat în sarcină, când faci abstracţie de tot ce se întâmplă în afara terenului sau de problemele de zi cu zi. Majoritarea sportivilor şi antrenorilor nu realizează că cel mai important pas în dezvoltarea unui control atenţional superior este abilitatea de a te refocusa când te perturbă stimulii distractori.

Suntem oameni – la fel ca şi cei mai buni sportivi din lume – avem momente în care concentrarea scade şi devenim confuzi uneori. Dacă acest lucru se întamplă, nu înseamnă că suntem lipsiţi de calităţi, trebuie să ne refocusăm pentru a reuşi. Pentru a te refocusa, trebuie să fii capabil să îţi dai seama atunci când mintea ta se îndepartează de la sarcină şi să faci corecturile necesare pentru a deveni din nou atent la informaţiile relevante. A lucra la îmbunătățirea capacităţilor de concentrare este similar cu a te antrena pentru perfecţionarea unor abilităţi fizice.

Ce înseamnă să fii concentrat?
1. Abilitatea de a identifica ceea ce este relevant pentru performanţă
2. Abilitatea de a rămâne în momentul prezent
3. Abilitatea de a detecta stimulii distractori şi de a te refocusa.

Calităţile unui sportiv cu o capacitate atențională bună:
• Este focalizat pe momentul prezent
• Nu priveşte rezultatul ca fiind singurul lucru important
• Conştientizare crescută
• Încredere în sine crescută
• Gânduri pozitive
• Nu este influențat de factori distractori
• Focalizat pe un singur ţel sau obiectiv
• Reacționează fără efort
• Abilitatea de a recunoaşte factorii distractori
• Se refocusează rapid după ce apar factori distractori
• Acționează cu calm
• Are emoții pozitive şi puternice
• Nu se îndoieşte de abilităţile sale
• Focalizare îngustă pe sarcină
• Simte o senzație de „clopot”.

Care dintre aceste calităţi enumerate mai sus te caracterizează:

1. ___________________________

2. ___________________________

3. ___________________________

4. ___________________________

5. ___________________________

IDENTIFICAREA FACTORILOR DISTRACTORI

Concentrarea are de suferit din cauza unor factori distractori interni sau externi. În primul rând este nevoie să identificăm factorii distractori din timpul meciurilor şi antrenamentelor. Cei mai comuni factori distractori sunt cei interni. Sunt din mintea ta şi apar sub forma îndoielilor, indeciziei sau gândurilor despre evenimente trecute sau rezultate viitoare. Propriile tale gânduri şi nu evenimentele din jur sau alte persoane declansează distractorii interni.

Evenimentele sau ceea ce se întâmplă în exteriorul minţii tale declanşează distractorii externi. Exemple ar fi: publicul, condiţiile de vreme sau adversarii care urmăresc să te descurajeze. Distractorii externi se declansează în afara minţii tale, dar se pot transforma în distractori interni dacă nu sunt percepuţi corect.

Indiferent de natura lor, distractorii îţi întrerup concentrarea şi pot provoca greşeli. Nimeni nu este perfect şi nu poate rămâne concentrat 100%. Din această cauză este nevoie să-ţi ajustezi concentrarea.

Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv

Comments

comments