Conducerea grupului sportiv

“Un antrenor mediocru spune,
Un antrenor bun explică,
Un antrenor foarte bun demonstrează,
Un mare antrenor inspiră.” (Martens, 2004)

Să facem o comparaţie între două stiluri de conducere, complet diferite, prezente la doi antrenori. Primul le acordă sportivilor libertate de joc. El spune adesea: „Nu priviţi pe margine. Când începe meciul totul depinde de voi ca să vă bucuraţi de joc şi să daţi tot ce-i mai bun”. În contrast, celălalt spune: ,,Când prindeţi mingea, uitaţi-vă la mine şi eu vă voi spune ce să faceţi cu ea. Iar în finalul partidei, când rezultatul este strâns, am eu o strategie care vă va aduce victoria”.

Leadership-ul poate fi definit cel mai simplu ca fiind acţiunea prin care oamenii sunt determinaţi să facă lucruri pe care în mod obişnuit nu le-ar face. Să-i înveţi pe elevii tăi o nouă tactică de joc, un nou procedeu tehnic sau să-i influenţezi să-şi crească condiţia fizică – sunt exemple prin care antrenorul dovedeşte calităţi de lider. Antrenorul în poziţia în care se află, are potenţialul de a influenţa benefic echipa pe care o antrenează.

Barrow (1977) definea conducerea grupului ca fiind ”un proces comportamental de influenţare a indivizilor şi a grupurilor spre alegerea scopurilor”. Această definiţie este importantă pentru că pune accentul pe viziunea pe care trebuie să o aibă conducătorul grupului (ex., obiective, scopuri) şi subliniază necesitatea interacţiunilor dintre lider şi membrii grupului. Un lider eficient va încerca motivarea intrinsecă a sportivilor încercând să dezvolte coeziunea socială şi aceea asupra sarcinii.

Într-adevăr, Carron şi Chelladurai (1981) au constatat că relaţia dintre antrenor şi sportivi influenţează coeziunea echipei. Loehr (2005) consideră că cea mai importantă calitate a unui lider este ”impactul pozitiv pe care acesta îl are asupra dinamicii de grup prin stabilirea de obiective” .

Antrenorii, profesorii şi specialiştii în exerciţiul fizic sunt lideri în măsura în care urmăresc să motiveze fiecare membru al grupului pentru a atinge succesul individual şi de grup. În general, liderii (antrenorii, căpitanii de echipă) sunt numiţi de persoane cu autoritate din cadrul grupării sau colectivului sportiv. În alte situaţii, liderii pur şi simplu apar din cadrul grupului şi îşi preiau responsabilităţile. Aceşti lideri, numiţi şi emergenţi sunt mult mai eficienţi decât cei numiţi pentru că au de partea lor atu-ul sprijinului şi respectului membrilor grupului.

Pe parcursul timpului, cercetătorii au încercat să identifice unele abilităţi sau calităţi ale liderilor eficienţi în speranţa că vor fi în stare să selecteze indivizii cu potenţialităţi de buni conducători. De asemenea au fost studiaţi factori din mediul social suspectaţi că ar favoriza dezvoltarea calităţilor de lider. Astfel au luat naştere o serie de abordări în studiul fenomenului de leadership care au căutat să elucideze acest concept atât de complex.

Primele cercetări asupra leadership-ului s-au axat pe descoperirea trăsăturilor şi abilităţilor caracteristice marilor conducători. La început se susţinea ideea că marii conducători se nasc şi nu se formează. Ulterior, cunoştinţele au evoluat prin a lua în considerare comportamentul manifest al liderului şi mai apoi punându-se accentul pe elementele situaţional – specifice.

Principalele teorii care explică conducerea grupului sportiv vor fi prezentate în numărul următor.

Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv

Comments

comments