Echipa de volei masculin a izbutit o victorie în deplasarea de la Baia Mare contra voleibaliștilor de la CSS 2 CNE UKRO Baia Mare, scor 3-0 (26-24, 27-25, 25-22). Partida s-a disputat ieri, 14 martie, și a contat pentru etapa a VIII-a a play-out-ului Diviziei A1, meciul disputându-se în devans.
„Am ajuns obosiți la Baia Mare, poate și faptul că am făcut deplasarea în ziua meciului și-a spus cuvântul. E greu să joci într-o sală de sport a unui liceu meci de Divizia A1, dar și băieții au început meciul ezitant din cauza aceasta. Până la urmă, am venit cu o victorie de 3-0 și asta e tot ce contează”, a spus Bogdan Ungureanu, managerul echipei clujene.
Clujenii rămân pe locul patru în clasamentul Fazei II din Divizia A1 cu 20 de puncte, iar echipa băimăreană se află cu un loc mai jos cu doar șapte puncte.
