Sala Polivalentă din Reșița programează începând de mâine și până duminică, 28 noiembrie, ultima competiție de lupte din anul 2021: finala Campionatului Național de Seniori individual și pe echipe la lupte libere, feminine și greco-romane.
Tehnicianul Clubului Sportiv Universitatea Cluj Aurel Șuteu va participa la finala de lupte libere seniori individual cu 8 sportivi printre care și campionul național la seniori U23, Norbert Molnos și medaliații cu argint și bronz la Cupa României de seniori din luna octombrie de la Constanța, Petruț Moigrădean, respectiv Daria Telecan.