”U” s-a calificat în turul următor al Cupei României la volei masculin

Universitatea Cluj a obținut o superbă victorie miercuri seara, în deplasare la Timișoara, în meciul retur din prima fază a Cupei României la volei masculin.

După ce au tranșat în favoarea lor cu 3-1 meciul din tur, elevii lui Bogdan Nicolae au învins și în retur, de astă dată în cinci seturi pe CSU Universitatea de Vest Timișoara. A fost 3-2 pentru băieții noștri, pe seturi  17-25, 25-22, 27-29, 25-20, 15-10 și astfel ”U” a acces în Faza a 2-a a competiției.

Punctele formației noastre au fost reușite de: Radu Tănase 16, Mihai Popovici și Alexandru Someșan câte 14, Alexandru Onofrei și Claudiu Iov câte 5, Aleksandar Borisow 4 și respectiv Norbert Kholman și Ștefan Verciuc câte 2 puncte.

La finalul partidei, antrenorul Bogdan Nicolae a declarat pentru u-cluj.ro: ”Așa cum mă așteptam a fost un meci dificil încheiat cu o victorie muncită dar din punctul meu de vedere pe deplin meritată la fel ca și calificarea în turul următor al Cupei României. Programul nu ne lasă să ne relaxăm prea mult, încercăm să ne refacem și să facem o figură frumoasă în meciul de la Craiova.”

Meciul din deplasare cu SCMU Craiova contează pentru etapa a 5-a a Diviziei A1 la volei masculin și va începe sâmbătă la ora 16,30.

Comments

comments