”U” s-a calificat la turneul final al Cupei României la baschet feminin

Universitatea Cluj s-a calificat la turneul Final 8 al Cupei României la baschet feminin după ce a câștigat detașat la punctaveraj duelul din optimi cu CSTBv Olimpia CSU Brașov.

După ce în prima partidă elevele lui Ioannis Koukos au câștigat la o diferență confortabilă de 24 de puncte, 75-51, sâmbătă seara, în Sala Sporturilor Szabo Kati din Sfântu Gheorghe, brașovencele s-au impus doar la un coș distanță 91-89 (28-28, 24-25, 19-16, 20-20) astfel încât ”U” și-a asigurat un loc la turneul Final 8 care se va disputa în perioada 5-7 ianuarie 2024.

Punctele formației noastre au fost reușite de: Elisabeth Pavel 26, Veronika Liubinets 19, Alexis Pana 18, Kelemen Kincso 14, Olena Boiko 6, Laura Maria Bota 4 și Kovacs Renata 2 puncte.

Celelalte echipe calificate în ultimul act al Cupei României la baschet feminin sunt: CSM CSU Constanța, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, Agronomia București și CSM Târgoviște, lor alăturându-li-se CSM Târgu Mureș beneficiară a retragerii din campionat a echipei KSE Târgu Secuiesc, Sportul Studențesc în calitate de „lucky team” și CSM Alexandria din postura de „lucky loser” fiind echipa care a pierdut la cea mai mică diferență în turul preliminar.

Comments

comments