Voleibalistele de la ”U” Cluj, pregătite de duelul cu CSM București

Echipa de volei feminin ”U” Cluj va disputa sâmbătă, 14 februarie, de la ora 15:00, partida împotriva echipei CSM București, în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Confruntarea se anunță una intensă, în care voleibalistele noastre sunt pregătite să dea totul pe teren.

Jucătoarea Alexandra Bara a vorbit despre importanța meciului:

„Sâmbătă, de la ora 15:00, jucăm împotriva celor de la CSM București. Suntem un colectiv tânăr, cu multă dorință de afirmare, iar acest meci este o oportunitate importantă pentru noi să ne demonstrăm potențialul. Știm că întâlnim un adversar experimentat, dar vom compensa prin energie, determinare și spirit de echipă. Pot spune că suntem unite și pregătite să luptăm până la ultimul minut pentru fiecare minge. Vă așteptăm la meci să ne susțineți!”

Vă așteptăm în număr cât mai mare în Sala Sporturilor „Horia Demian”, pentru a susține echipa în partida ”U” Cluj – CSM București!

Comments

comments