Domeniul Cantacuzino de la Florești, județul Prahova, programează în perioada 26 – 28 mai Campionatul Național de Probă Completă – Novici și Prenovici, concurs de obstacole. Competiția este organizată de Federația Ecvestră Română în colaborare cu Hipohouse și Karpatia Pony Show.
De la secția de echitație a Clubului Sportiv Universitatea Cluj vor participa la concurs trei sportivi. Nemeș Călin va concura cu Eros, Ariana Gherghina, cu Hamlet și Adrian Gherghina, alături de calul Jeronimo.
Prima ediție a Karpatia Pony Show este un eveniment care se adresează în special familiilor cu copii și iubitorilor de cai, de orice vârstă. Cuprinde atât competiții, jocuri și prezentări de ponei, cat și probe de obstacole, dresaj și cross-country dedicate sportivilor adulți. Obiectivul competiției este susținerea pepinierei pentru mâine și dezvoltarea celei mai spectaculoase probe, cea de „Concurs Complet”. Secțiunile dedicate profesioniștilor au rolul de a pregăti concurenții pentru deja cunoscutul Karpatia Horse Show ce va avea loc în toamnă, în 29 septembrie – 1 octombrie pe Domeniul Cantacuzino de la Florești.