Componenții echipei ”U” Cluj, Denis Lupu, Andrei Tătărău, Teodor Ursu și Alexandru Șuler au fost convocați începând de mâine, 27 octombrie, la stagiul de pregătire de la Complexul Sportiv Național Snagov, pe care echipa națională de rugby sub 20 de ani îl desfășoară în vederea participării la Campionatul European de la Coimbra, în Portugalia.
La competiție vor participa 8 formații care se vor întrece într-un sistem eliminatoriu, urmat de partide de clasament, astfel încât fiecare echipă va disputa câte trei meciuri pe parcursul întrecerii.
România va da piept în sferturile de finală cu Rusia, în eventualitatea unui succes urmând să întâlnească echipa câștigătoare dintre țara gazdă, Portugalia și Cehia.
Primul meci al reprezentativei noastre este programat în 7 noiembrie 2021.