Final de sezon la călărie

Pe parcursul săptămânii trecute a avut loc la Baza Hipică Equestria din Tâncăbești, județul Ilfov, concursul de echitație – sărituri peste obstacole Finala Marele Premiu al României, Finala Campionatelor Vârste Cai și Finala Criterii Cai.

Echipa ”U” Cluj a avut din nou o comportare de excepție și s-a întors acasă cu un palmares impresionant deși Andrei Budean nu a mai participat la competiție în condițiile în care calul său, Xena, s-a accidentat la fel ca și calul McEnroe, la rândul lui indisponibil.

Cu toate acestea, Călin Nemeș cu armăsarul Aiwan s-a clasat pe locul întâi la nivelurile E și F iar cu Tenee de Line pe prima poziție la nivelul D.

La rândul ei, Diana Zaharia cu Butterfly a obținut un meritoriu loc 5 în finala categoriei destinată cailor de 4 ani.

„A fost, probabil, ultimul concurs din Campionatul Național de vară, poate și de aceea participarea a fost una foarte numeroasă, la start aliniindu-se peste 150 de cai. Trăgând linie consider că la această ediție a Campionatului Național ne-am prezentat bine și foarte bine, am concurat cu echipe puternice în fața cărora am câștigat de mai multe ori. Urmează Campionatul Național de iarnă, despre care însă nu putem face aprecieri în actuala situație pandemică, până atunci, cai și călăreți intrăm într-un scurt proces de refacere după un sezon dificil dar încununat de succes.” – a declarat pentru u-cluj.ro antrenorul Tudor Ciplea

Comments

comments