Etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet feminin a prilejuit sâmbătă în Sala Sporturilor „Horia Demian” o nouă victorie pentru ”U” Cluj-Napoca, de astă dată în dauna formației Rapid București. Meciul s-a încheiat cu scorul de 90-63 (15-16, 24-17, 30-21, 21-9) iar desprinderea a venit abia în partea a doua a partidei ceea ce însă nu scade cu nimic din meritele formației noastre.
De altfel, antrenorul Ioannis Koukos a declarat la finalul confruntării: „Chiar și cu câteva jucătoare convocate la lotul național sub 19 ani am reușit o victorie mare în fața echipei Rapid București. E drept că am avut nevoie de câteva minute bune să ne adaptăm la jocul adversarului dar în cea de a doua jumătate a întâlnirii am evoluat foarte bine și am reușit să punem pe tabelă o diferență confortabilă de aproape 30 de puncte. Un aspect pozitiv este că în fiecare meci avem jucătoare diferite care se remarcă și conduc jocul pe teren iar acest pluralism ne ajută fiind greu de anticipat de către adversare. Felicitări fetelor noastre și ne vom strădui să menținem acest ritm și în meciurile ce vor veni.”
Punctele pentru ”U” au fost reușite de: Elisabeth Pavel 21, Veronika Liubinets 18, Alexis Pana 17, Kincso Kelemen 13, Alexandra Uiuiu și Renata Kovacs câte 9 și Roxana Popovici 3 puncte.
În etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet feminin, ”U” va evolua sâmbătă, în deplasare, cu CSM CSU Constanța.