Spre prima victorie în campionat

 ”U” Cluj – CS Unirea Dej

”U” Cluj – CS Unirea Dej

”U” Cluj țintește primul succes în Divizia A1 la volei masculin în meciul în care va primi sâmbătă, de la ora 18, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, vizita formației SCMU Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a acestei ediții de campionat.

După înfrângerile cu 3-0 din partidele cu Unirea Dej, pe teren propriu și respectiv Știința București, în deplasare dar și cu un suflu nou generat de prezența pe banca tehnică a lui Vicențiu Dumitrescu, Vlad Negrean și compania pornesc cu ambiția de a schimba cursul negativ de până acum.

La rândul lor, oltenii vin după o victorie în deplasare cu Știința București și apoi o înfrângere la Craiova, în runda a doua, în fața echipei Dinamo București, rezultate care îi plasează pe poziția a 6-a în clasament.

Partida dintre ”U” Cluj și SCMU Craiova va putea fi urmărită și pe canalul de Youtube „U Cluj TV”.

Accesul în sală se face în limita a 30% din capacitatea sălii iar participanţii trebuie să prezinte actul de identitate şi Certificatul Digital EU COVID-19 (Green Pass) care să certifice vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 cu un vaccin autorizat în România și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Prețul unui bilet de intrare este de 10 lei, la care studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere. Elevii au accesul gratuit pe baza carnetului de elev.

Comments

comments