Spectacol rugbistic în parcul „Iuliu Hațieganu”

Sâmbătă, 30 aprilie, Universitatea Cluj va juca, în deplasare, de la ora 11, cu CSU Alba Iulia în cadrul etapei a doua a Ligii Naționale de Rugby, Grupa A dar asta nu înseamnă că Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” va fi lipsit de spectacol rugbistic.

Secția de rugby de la ”U” Cluj îi invită pe toți cei ale căror inimi vibrează pentru acest sport la un meci de old-boys, cu echipa similară a clubului Tadley Rugby Club din Anglia, meci facilitat de fostul internațional Ion Paulică.

Este acesta un prim pas spre construirea unor relații durabile de prietenie cu echipe din afara țării prin intermediul unor evenimente care să asigure în același timp bună dispoziție atât protagoniștilor cât și spectatorilor.

Locul tinerei generații în acest spectacol este asigurat de meciul din deschidere care va aduce în teren juniorii de la CSS Viitorul și pe cei de la Rugby Cluj Junior.

Secția de rugby a Clubului Universitatea Cluj îi așteaptă atât pe iubitorii acestui sport cât și pe foștii jucători ai echipei, să ia parte la un eveniment menit să aducă împreună toată suflarea celor iremediabil îndrăgostiți de sportul cu balonul oval.

Nu vor lipsi surprizele și desigur nici „repriza a treia”  unde, cu siguranță, se vor depăna multe amintiri frumoase.

Comments

comments