Rugbystii iau startul în SuperLigă cu un meci în deplasare

Formația de rugby masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj va debuta în noul sezon competițional din SuperLigă sâmbătă, 26 august, într-o partidă din deplasare cu CS Știința-CSM Baia Mare. Confruntarea va lua startul la ora 11:00 pe Arena Zimbrilor, nefiind televizată.

Echipa din Baia Mare este vicecampioana ultimului sezon, cedând în finala SuperLigii din stagiunea 2016-2017 cu scorul de 16-17 în fața celor de la Timișoara Saracens. Ultima confruntare dintre ”U” Cluj și gruparea băimăreană a avut loc la sfârșitul lunii aprilie, atunci când Știința s-a impus în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” cu scorul de 60-6. În tur, clujenii au cedat în deplasare cu 34-10, meciul având loc în luna septembrie a anului trecut.

Sezonul 2017-2018 va avea un sezon regulat, după care primele patru clasate se vor califica direct în faza semifinalelor, în timp ce pentru zona inferioară a ierarhiei, locurile 5-7, se vor lua în calcul rezultatele obținute în prima parte a competiției, renunțându-se astfel la calificările pentru semifinale, respectiv Play-Out, notează super-liga.ro.

Prima etapă din SuperLiga de rugby mai programează următoarele întâlniri:

26.08.2017, ora 11:00, Arcul de Triumf: CSM Bucuresti-Politehnica Iasi (Rugby TV)
26.08.2017, ora 17:00, Ghencea: Steaua Bucuresti-Dinamo Bucuresti (Dolce Sport)

Comments

comments