Rezultatele etapei de scrabble de la Costinești

Federația Română de Scrabble a organizat în perioada 31 august-2 septembrie, la Costinești, etapa a treia a Campionatelor Naţionale de Scrabble, individual si intercluburi, categoriile Seniori şi Tineret.

La individual, Alexandru Lăcătîș a terminat pe poziția a treia, podiumul fiind completat de sportivii de la CSM București, Dan Laurențiu Sandu (1) și Cosmin Donciu (2). Clasamentul etapei a treia și la general pe echipe este următorul: CSM București (1), ”U” Cluj (2) și Argus Târgu Frumos (3).

Și la tineret la proba pe echipe, Universitatea Cluj ocupă locul doi, clubul Argus Tg. Frumos este pe prima treaptă a podiumului, iar CSM București este pe poziția a treia.

Următoarea competiție este etapa a II-a a Campionatului Național de Scrabble Anglofon Seniori, care va avea loc în weekend-ul 15-16 septembrie la Iași.

Comments

comments