Patinatorii au câștigat 8 medalii la Campionatele Naționale

Raluca Ștef și Adrian Fierar au reușit 8 clasări pe podium la Campionatele Naționale de patinaj viteză desfășurate sâmbătă și duminică pe patinoarul Max Aicher Arena din Inzell, în Germania.

Cea mai prețioasă medalie a fost adjudecată de Adrian Fierar care a câștigat proba de 5000 de metri, la care se adaugă una de argint pe distanța de 1500 de metri și una de bronz la 1000 de metri.

La rândul ei, Raluca Ștef se întoarce acasă cu un buchet format din 3 medalii de argint la 1500, 3000 de metri și la poliatlon precum și două medalii de bronz la 500 și 1000 de metri.

La toate acestea se adaugă și locul 6 ocupat de Adrian Fierar pe distanța de 500 de metri cu observația că în competiția masculină nu s-au acordat medalii la poliatlon.

Pentru toate aceste succese, atât sportivii cât și antrenorii lor Horia Timiș și Gheorghe Pîrv merită toate felicitările noastre.

Comments

comments