Parcurs aproape perfect spre promovare al echipei de volei feminin

Echipa de volei feminin a avut un parcurs aproape perfect în drumul său spre promovarea în Divizia A1. „Cireașa de pe tort” a fost victoria din ultimul meci al Turneului Final în care ”U” a dispus cu 3-2 de gazdele acestuia, CS Medgidia. A fost pe seturi (25-12, 25-21, 19-25, 24-26, 15-10) și Universitatea Cluj încheie sezonul fără înfrângere.

La o succintă analiză se observă că fetele noastre au dominat net ediția 2023/2024 a Diviziei A2. Iată și câteva cifre în sprijinul acestei afirmații:  ”U” a disputat în total 15 partide dintre care 9 în sezonul regular, 3 în Turneul Semifinal și alte 3 în Turneul final, în care a obținut tot atâtea victorii, a câștigat 45 de seturi și a cedat doar 5, două dintre acestea în ultimul joc cu CS Medgidia.

Iată-le și pe cele 14 „magnifice” care au realizat această frumoasă performanță: Maria Badea, Iulia Duma, Heidi Iancău, Bianca Culda, Alexandra Bara – căpitanul echipei, Sorina Mocan, Adina Stanciu, Nora Mărginean, Junora Vagele, Bianca Augustin, Mara Dumitrescu, Ilinca Cherteș, Olya Pavlyashik și Elena Pantel. Ele i-au avut alături pe antrenorii Romeo Lotei și Ramona Domocos, managerul Bogdan Ungureanu, kinetoterapeutul Alexandru Pintea și pe statisticianul Rareș Cosma.

Cu toții merită cele mai calde felicitări și urări de succes în sezonul viitor în Divizia A1!

Comments

comments