Palmares remarcabil în finala Campionatului Național de scrabble

Universitatea Cluj s-a întors de la București, acolo unde, de vineri și până duminică, a avut loc finala Campionatului Național de scrabble, cu un număr impresionant de medalii: 9 de aur, 4 de argint și 5 de bronz atât la seniori cât și la tineret, la general și pe probe.

Cea mai bună performanță îi aparține lui Alexandru Lăcătîș care a devenit campion național la general, cel mai prestigios titlu din scrabble. În plus, sportivul nostru a câștigat probele de Duplicat, Anticipație și Compunere și a devenit vicecampion național la Libere. De asemenea, Alexandru Lăcătîș a fost decisiv în competiția pe echipe în care ”U” s-a clasat pe locul al doilea.

Celelalte medalii de aur au fost cucerite de: Andrei Alexandrov la proba de Libere, echipa de juniori ”U” Cluj, Iustin Enea la general la juniori, Cristian Caba la Compunere juniori și Sebastian Mihalache la Libere cadeți.

Pe locul al doilea și medaliați cu argint au mai fost Cristian Caba la general juniori, și Iustin Enea la Duplicat juniori iar medalii de bronz au adus pentru ”U”: Cristian Caba la Duplicat juniori, Iustin Enea la Compunere și Libere juniori și respectiv Sebastian Mihalache la General și Duplicat cadeți.

În prag de sărbători, se cuvin calde felicitări tuturor sportivilor precum și antrenorului lor, Septimiu Crivei pentru adevărata salbă de medalii câștigate în acest excelent sezon al echipei de scrabble ”U” Cluj.

Comments

comments