Sportivii de la Universitatea Cluj au urcat de opt ori pe podium la etapa VII a Campionatului Național de tir sportiv PPC WA1500, desfășurată în Poligonul „Prietenii tirului” din Iași.
Mihai Albu, care a concurat la categoria sharpshooter, a fost cel mai premiat component al echipei noastre după ce a ocupat locul întâi la clasa Distinguish Pistol cu 569 de puncte precum și la clasa Stock Semi-auto Pistol cu 472 de puncte, locul al doilea la clasa Open Pistol cu 572 de puncte și locul al treilea la clasa Optics 1500 cu 1358 de puncte.
La rândul lui, Mircea Marian a tras la categoria marksman în cadrul căreia a ocupat prima poziție la Distinguish Pistol cu 535 de puncte și respectiv la Open Pistol cu 560 de puncte. La categoria sharpshooter, Helena Buzaș s-a clasat pe primul loc la Off Duty Pistol cu 439 de puncte și a încheiat întrecerea pe locul al doilea la Distinguish Pistol cu un total de 515 puncte.
Felicitări sportivilor noștri și mult succes la Finala Campionatului Național de tir sportiv PPC WA1500 care se va desfășura între 5 și 7 octombrie la Poligonul Tunari din localitatea Joița de lângă București.