Echipa proiectului U-NutriCoach continuă să avanseze în cadrul activităților dedicate dezvoltării nutriției sportivilor de performanță. Astăzi am a avut o întâlnire de lucru pentru crearea chestionarelor pe care le vom aplica antrenorilor si sportivilor cu scopul de a obține informatiile necesare dezvoltarii ghidului privind nutriția specifică în sportul de performanță.
În acest demers al echipei U Cluj ni s-au alăturat Laura Grecu, nutriționist dietetician licențiat și președintele Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din Județul Cluj și Daniela Ciobârcă, asist. univ. dr. în nutriție la Universitatea de Medicina și Farmacie din Cluj.
Chestionarele vor fi aplicate în decursul lunii martie 2025.