Nu trebuie să atingem perfecţiunea (II)

Sfaturi pentru o atitudine sănătoasă în sport:

1. Luptă pentru excelenţă la antrenamente; admite însă că eşti o fiinţă umană şi nu poţi fi perfect în competiţie.

2. Focalizează-te pe execuţia corectă a unei deprinderi, în loc să te gândeşti în viitor la „ce va fi”.

3. Fii conştient de pericolul de a avea aşteptări foarte stricte în performanţa ta.

4. Nu te mai gândi că ceilalţi îţi vor judeca jocul şi te vor critica.

5. Depune efort maxim în pregătirea pentru competiţie. Ai încredere în abilităţile dobândite şi „testează-le” în competiţie.

6. Învaţă să îţi accepţi greşelile şi mergi mai departe concentrându-te pe jocul următor, acţiune, procedeu sau rutină.

Cu ajutorul acestor sfaturi încearcă să dezvolţi o nouă atitudine în situaţiile descrise mai jos.

Fără perfecţionism dezadaptativ!

Strategie O nouă atitudine
1. Acceptă că eşti un om „Chiar şi cei mai buni sportivi sunt imperfecţi. Nu pot pretinde ca să realiezez perfecţiunea în tot ceea ce fac. Voi accepta greşelile ca fiind un lucru normal în sport. Învăţ din greşeli, în loc să mă învinovăţesc şi să devin frustrat de jocul meu.”
2. Evoluează în prezent
3. Fără aşteptări exagerate şi foarte stricte
4. Nu încerca să citeşti gândurile persoanelor care contează pentru tine
5. Joacă cu încredere
6. Acceptă greşelile
7. Alte situaţii

Plan de acţiune:

1. Caută să observi la antrenamente sau meciuri momentele când ceri prea mult de la tine, încercând să fii perfect. Notează aceste observaţii într-un caiet.

2. Întăreşte-ţi o nouă atitudine notând-o în tabelul de mai sus. Scopul este de a adopta o nouă viziune lipsită de constrângerile perfecţionismului.

Marius Crăciun
psiholog sportiv

Comments

comments