Nou record personal pentru Mihai Albu

Poligonul comunei Joița, de lângă București a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, întrecerile celei de-a treia etape  a Campionatului Național de tir proba PPC WA 1500 la care ”U” Cluj a fost reprezentat de Mihai Albu, clasificat la categoria Marksman.

Concursul destinat trăgătorilor cu pistoale de precizie de pistol calibru mare și organizat de clubul sportiv CTS Tunari București sub patronajul Federației Romane de Tir Sportiv, a adunat la start 71 de concurenți.

Mihai Albu a reușit să se claseze pe un meritoriu loc 6, cu un nou record personal, într-o competiție strânsă, de înalt nivel, în care toți concurenții au obținut punctaje mari.

„Am reușit această clasare mulțumită antrenamentelor riguroase conduse de Claudiu Fechete la poligonul din Baciu. Aștept cu nerăbdare următoarea etapă, de la Timișoara, unde sunt sigur că ”U” va avea parte în continuare de rezultate bune” a declarat la sosirea acasă Mihai Albu.

Comments

comments