Mădălina Amăistroaie a „țintit” din nou titlul național la tir cu arcul

Campionatul Național de tir cu arcul în sală, desfășurat la sfârșitul săptămânii la Complexul Sportiv Anena din Aninoasa, județul Hunedoara s-a încheiat cu un succes net pe care Mădălina Amăistroaie l-a înregistrat în proba de arc olimpic feminin.

Eleva Ioanei Covaliu a câștigat calificările cu cel mai bun scor iar în faza eliminatorie a fost neînvinsă adjudecându-și astfel din nou, titlul de campioană națională.

Sportiva de la ”U” Cluj-Napoca confirmă astfel recenta sa nominalizare, alături de Miklos Beatrice de la SCM Deva, în Divizia Olimpică a Lotului Național de tir cu arcul pentru anul 2024.

Comments

comments