Echipa de handbal feminin a CS ”U” Cluj a disputat etapa a 13-a, ultima a turului, a Ligii Florilor în deplasare cu CS Măgura Cisnădie. Jocul a avut loc ieri, 16 ianuarie, și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 32-34.
Începutul partidei a fost echilibrat, iar după câteva minute Cisnădie s-a distanțat, dar „studentele” au reușit să revină la un gol diferență, 11-10. Au urmat apoi câteva momente în care atacul Universității nu s-a regăsit, iar Cisnădie a intrat la vestiare în avantaj, 17-11.
În repriza a doua, clujencele nu au mai reușit să revină pe tabelă și au cedat, în final, cu 24-32 în a doua deplasare consecutivă din 2019. Mihaela Ani-Senocico a înscris cele mai multe goluri ale echipei universitare, 8, iar celelalte au fost înscrise de: Diana Lazăr 5, Martina Corkovic 4, Andra Moroianu 2, iar Abigail Vălean, Alexandra Dindiligan, Cristina Boian, Laura Popa și Aleksandra Stoklosa, câte un gol fiecare.