Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj-Napoca a disputat meciul etapei 22 pe teren propriu, în compania formației CSM Galați. Partida a avut loc sâmbătă, 13 aprilie, și a fost câștigată de handbalistele universitare cu 31-27.
Echipele au mers cap la cap mai mult de jumătatea primei reprizei, iar apoi clujencele au reușit să se desprindă la trei goluri, 12-9. Au avut un moment de slăbiciune în atac, iar Galațiul a profitat si a reușit să egaleze la 15 în ultimul minut al reprizei, astfel că la vestiare s-a intrat cu scorul 15-15.
În repriza a doua jocul a fost la fel de echilibrat până în ultimele 10 minute când Universitatea a reușit să mărească distanța pe tabelă și, în final, să obțină o victorie importantă, 31-27. „Studentele” rămân pe locul 12 în clasamentul Ligii Florilor, dar cu 12 puncte, în timp ce CSM Galați, cu cinci puncte, rămâne pe locul 13.
Pentru echipa universitară au înscris: Mihaela Ani-Senocico 9, Raluca Petruș 8, Diana Lazăr 6, Cristina Boian 4, Alexandra Dindiligan și Aleksandra Stoklosa 2 goluri.