Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.
De multe ori am auzit în jurul meu oameni spunând: „Ce repede au zburat anii, nici nu i-am simțit! Acum eram tânăr, iar acum această perioadă pare atât de departe!”
Trecerea timpului este un fapt, o certitudine ce nu poate fi combătută. Totuși noi putem decide în ce fel ne petrecem timpul vieții noastre, cu ce anume îl umplem, cum ne dorim să îl valorificăm și alături de cine facem aceste lucruri. Am conștientizat, sau mai bine zis, am început să conștientizez că timpul trece și pentru mine, nu doar pentru ceilalți, în urmă cu câțiva ani, nu foarte mulți. Am fost obișnuită să mă aflu printre cele mai tinere jucătoare în echipele în care am activat până acum. În prezent, observ în jurul meu jucătoare de 18, 19 ani și realizez că sunt foarte departe de acest moment, fac parte deja din categoria „veteranelor”, fapt care poate să pară ceva natural și evident din exterior, pentru alte persoane, pentru mine a fost totuși un moment în care am realizat că într-adevăr anii au trecut, și o vor mai face. Și nu e un moment ușor, pentru niciunul dintre noi.
Am realizat de asemenea că au fost multe ocazii în care nu am fost cu adevărat prezentă, nu am luat momentul respectiv și să îl trăiesc din plin așa cum era el, bun sau mai puțin bun. Nu am îndrăznit, am crezut că oricum sunt tânără și voi mai avea ocazii nenumărate în care voi fi putea face acest lucru și nu m-am înșelat în totalitate. Cu toții, indiferent de vârsta pe care o avem, trecem prin momente mai puțin plăcute sau incomode, cum este acesta în care efemeritatea timpului pare să fie mai vizibilă și începe să își facă simțite efectele. Vestea bună este că nicio schimbare cu adevărat importantă nu are loc în condiții confortabile și mai ales familiare. Noul, necunoscutul, ne împing să depunem efort și să ne depășim condiția și zona de confort în mod constant, aceasta fiind, după părerea mea, calea spre un anumit progres.
Cu toții suntem prinși într-o anumită rutină, conform căreia se desfășoară viețile noastre. Momentul în care ne dăm voie să simțim și să realizăm faptul ca totul este trecător, poate să fie dificil. Pentru mine așa a fost. Am resimțit o mare anxietate însoțită de senzația ca m-am irosit, că m-am pierdut în haos, nemulțumiri, uneori în drame care nu erau necesare, fără să fiu capabilă să surprind esența.
Atunci când privim în urmă este posibil de multe ori să simțim vină și să avem regrete. Acum totul pare foarte clar. Dacă îndrăznesc să arunc un ochi spre trecut, văd multe situații în care aș fi putut reacționa diferit, relații pe care le-am sabotat conștient sau inconștient, decizii pripite sau dimpotrivă, decizii pe care nu am îndrăznit să le iau la timp, așa vad acum lucrurile. Însă aceste regrete nu schimbă faptul că suntem azi aici, în prezent, în viață. M-am liniștit atunci când am realizat și am integrat cu adevărat ideea că versiunea mea mai tânără, cea din trecut, a făcut ce a putut, cu resursele și felul de a gândi de atunci.
Această vină și aceste regrete pot reuși într-adevăr să ne umbrească prezentul și să ne întunece perspectiva asupra viitorului, trecutul nu poate fi schimbat. Și consider că nici nu este necesar și sănătos să ne dorim acest lucru. Trecutul nostru face parte din noi și reprezintă o parte din mine, a celei care sunt în prezent. A nu ne mai condamna pentru trecut este eliberarea pe care ne-o oferim singuri, este modalitatea prin care ne provocăm să fim prezenți în momentul prezent, în aici și acum. Nu ne va fi ușor și nu ne va ieși de fiecare dată, dar asta nu trebuie să ne împiedice sa exersăm.
Indiferent de vârstă, de statut, și de bagajul nostru emoțional, am reușit să ajungem până aici. Timpul nu ne este garantat de nimeni, nu ni se cuvine, suntem dezorientați pentru că nu am primit instrucțiuni în momentul în care am venit pe lume cu privire la modalitatea corectă în care să îl folosim și să ne raportăm la el. Este responsabilitatea noastră să găsim calea prin care să îl gestionăm și prin care să oferim valoare și savoare fiecărui moment. Este într-adevăr dificil să echilibrăm balanța între momentele de plăcere și cele în care este nevoie să fim responsabili și setați către un scop, însă consider că avem nevoie de ambele elemente, pentru a evita sentimentele de inutilitate sau frustrare.
Totul este trecător, chiar și noi, propun să ne comportăm ca atare. Așa cum spune filozoful stoic Seneca: „Alt timp nu avem”.