Gânduri (14) – de Sabina Miclea

 Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.

Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.

Ce înseamnă pentru o femeie ideea de feminitate? Ce reprezintă ea? Ce anume ne face să constatăm că o doamnă sau domnișoară este feminină?

Ar putea părea că acesta este un subiect dedicat exclusiv femeilor, însă cu toții deținem atât o parte feminină, cât și una masculină, părți pe care le manifestăm și le exprimăm în mod diferit, în funcție de personalitatea fiecăruia și în funcție de momentul în care ne aflăm.

M-am gândit să abordez acest subiect deoarece sunt sportivă, ceea ce implică un anumit stil de viață și gândindu-mă la acest lucru, am conștientizat că este posibil ca multe din fetele care practică sport și nu numai ele, să își pună anumite întrebări uneori, apropo de feminitate, de ce înseamnă asta pentru ele, așa cum de multe ori în ultima perioadă m-am surprins chiar eu meditând asupra acestui aspect. Consider că feminitatea nu înseamnă înseamnă numai ruj, coafuri stilate și haine la modă. O parte semnificativă din timpul vieții mele, am petrecut-o fiind îmbrăcată în haine lejere și echipament sportiv, după antrenament acestea fiind de preferat în fața unei ținute sofisticate. Cel puțin așa a fost pentru mine. Din cauza asta, este posibil să nu mă fi simțit extrem de feminină în repetate rânduri. De multe ori, când cineva apare la sală înaintea antrenamentului purtând o ținută mai elegantă, urmează un val de reacții și de glume pentru că nu suntem obișnuite să ne vedem astfel. E foarte amuzant, sincer.

Am început să mă întreb dacă felul în care îmi trăiesc eu feminitatea și o manifest, are de-a face exclusiv cu felul în care mă îmbrac sau este vorba de mai mulți factori. Cred că de fapt, feminitatea este împodobirea divină a umanității. Ea își găsește expresia în calitățile noastre, în cea de a putea iubi, în spiritualitate, în creativitatea de care dăm dovadă și mai ales în capacitatea de a ne da voie să fim vulnerabile. Cred de asemenea că femeile feminine comunică într-un mod natural cu bărbații pentru că sunt mult mai confortabile cu acest statut, nu consideră că faptul de a fi femeie este o pedeapsă sau nu o resimt ca fiind în acest fel.

Este mai dificil să găsim modalitatea de a ne clădi și de a ne exprima feminitatea, dacă am fost crescute într-o cultură lipsită de roluri de gen definite clar. Dacă ideile îngrijitorilor noștri din copilărie aveau ca temă centrală poziția de victimă în care o femeie este condamnată să trăiască. Dacă am resimțit într-un mod acut și am preluat fricile, grijile și chiar și depresiile netratate ale mamelor și bunicilor noastre, este posibil să asociem ideea de a fi femeie cu responsabilități nesfârșite, abuzuri și lipsa libertății. De ce aș crește eu ca fetiță, de exemplu, bucurându-mă că fac parte din acest gen, de ce mi-aș dori să îmi asum acest rol și să reușesc să îl desăvârșesc, dacă este posibil inconștient să îl asociez cu un chin permanent?

Este posibil în acest caz, sau în alte situații asemănătoare, să resimțim frică, iar această frică să stea la baza comportamentului pe care îl vom dezvolta peste ani. Vom hrăni partea noastră masculină, este posibil să ne fie greu să acceptăm ajutor din exterior pentru că noi reușim să ne descurcăm indiferent de situație, nu? Suprimăm toată partea noastră moale, vulnerabilă, pentru a evita să fim dezamăgite, iar acest lucru se reușește punând distanță între noi și cei din jurul nostru. Adoptăm un comportament bazat pe putere, crezând că astfel vom fi protejate, însă nu realizăm că astfel o parte foarte importantă din noi este lăsată în umbră și neexplorate. Feminitatea noastră indiferent de modelul feminin care ne-a ghidat în copilărie, cred că ar fi de un real ajutor să conștientizăm că această vulnerabilitate care ne definește reprezintă adevărata forță umană.

Iubirea și compasiunea le putem trăi la un nivel mai profund în momentul în care renunțăm la a mai resimți anumite aspecte din exterior ca fiind periculoase. Copilaria, adolescența, trecerea la maturitate este pentru noi toți un parcurs presărat cu multe schimbări de anvergură și de impedimente. Pentru noi, pentru femei, cred că e important să reușim să ne asumăm acest fel de a fi, cel al moliciunii, al flexibilizării.

Apropo de feminism, observ că tot mai multe persoane de sex feminin consideră că bărbații nu mai mai sunt atât de masculini pe cât și-ar dori. Este posibil. Dar oare noi le dăm voie să fie? Masculinitatea lor poate să coexiste alături de comportamentul nostru în care devine tot mai evidentă aceeași caracteristică?

Cred cu tărie că feminitatea nu are legătură cu vârsta, aspectul fizic, sau domeniul în care activezi. E acea stare, acea strălucire pe care de obicei când o identificăm în jurul nostru, ne este greu să o definim.

Comments

comments