Începând de astăzi, 30 iunie și până duminică, se desfășoară două competiții în organizarea Federației Române de Tir Sportiv.
Prima dintre ele, etapa a 4-a a Campionatului Național de pistol cu glonț, are loc în poligonul „Iosif Sârbu” din București.
Radu Vescan, reprezentantul Secției de tir a Clubului Sportiv Universitatea Cluj va participa la probele de pistol liber de la distanța de 50 de metri, pistol standard 25 de metri, pistol calibru mare 25 de metri și pistol cu aer comprimat 10 metri.
Înainte de începerea concursului, Radu Vescan a declarat pentru u-cluj.ro:
„Din păcate nu am prea multe informații despre adversari, dar până la urmă tirul este un sport individual în care ești în luptă întâi cu tine însuți. Dificultatea suplimentară a acestei etape constă în valul de căldură din perioada pe care o traversăm. Este dificil să stai concentrat o oră și jumătate la 35 de grade…
În plus, în ultima vreme ne-am confruntat cu lipsa muniției de pe piață, ceea ce a făcut ca antrenamentele să fie mult mai dificile.
Cu toate acestea sper să revin acasă cu cel puțin o medalie, proba mea favorită fiind cea de pistol calibru mare.”
În aceeași perioadă, la concursul de la Timișoara ”U” Cluj participă cu 12 sportivi care vor trage in 3 probe: SSA, Open pistol și WA 1500.